EXTERNE: SCANDALUL VOLKSWAGEN: Fostul CEO, Martin Winterkorn, investigat penal în Germania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: SCANDALUL VOLKSWAGEN: Fostul CEO, Martin Winterkorn, investigat penal în Germania

Procuratura din Germania a lansat luni o investigaţie penală împotriva fostului director general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, după ce producătorul auto a trişat în testele privind emisiile poluante ale unora dintre automobilele diesel, relatează Bloomberg.

Investigaţia se referă la acuzaţii de fraudă, din cauza vânzării de vehicule dotate cu un software care reduce nivelul emisiilor în timpul testelor, se arată într-un comunicat al procuraturii din Braunschweig.

Grupul Volkswagen a depus la rândul său o plângere penală în acest caz.

Procurorii vor stabili cine este responsabil pentru manipularea testelor.

Winterkorn a demisionat în 23 septembrie, el fiind înlocuit vineri cu fostul director general al diviziei Porsche, Matthias Mueller.

Volkswagen a anunţat săptămâna trecută că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză VW că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite. Oficiali din Germania şi Franţa au cerut la rândul lor ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, în condiţiile în care scandalul declanşat în SUA se extinde.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro