EXTERNE: SITUAŢIA DIN UCRAINA: Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat pe străzile din Odesa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: SITUAŢIA DIN UCRAINA: Mii de susţinători ai Ucrainei unite au manifestat pe străzile din Odesa

Câteva mii de susţinători ai Ucrainei unite, unii purtând căşti şi înarmaţi cu bâte, s-au reunit duminică seara la Odesa, după care au pornit în coloană spre sediul regional al poliţiei, unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei.

După ce s-au adunat, duminică seara, la "Treptele Potemkin", un monument care a devenit celebru prin filmul lui Serghei Eisenstein, manifestanţii, printre care se aflau şi aproximativ 50 de membri ai grupării paramilitare naţionaliste Pravîi Sektor, au parcurs cele câteva sute de metri până la biroul generalului Ivan Katerinnciuk.

Ei au scandat sloganuri ca "Odesa în Ucraina!", "Glorie Ucrainei!" şi au cântat imnul naţional.

Ivan Katerinciuk, şeful poliţiei din regiunea Odesa, în civil şi însoţit de cei doi adjuncţi, le-a spus, la megafon, că "toată lumea este egală în faţa legii, de aceea contez pe ajutorul şi susţinerea voastră".

"Ucraina este unită, iar Odesa face parte din Ucraina", a continuat el, manifestanţii răspunzându-i cu strigăte de "Ura!".

"Nu interzicem nimănui să organizeze manifestaţii paşnice şi să-şi exprime punctele de vedere, dar suntem împotriva celor care fac propagandă separatismului şi divizării Ucrainei, iar eu cred că suntem de acord asupra acestui lucru", a adăugat el, după care a scandat la rândul său "Glorie Ucrainei!".

Manifestanţii au pornit ulterior către Casa Sindicatelor, incendiată vineri, când au fost ucişi aproximativ 40 de proruşi. Ei au arborat, la loc, steagul ucrainean, dat jos şi ars sâmbătă de către susţinători ai unei apropieri de Rusia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro