Fabrică închisă de COVID - 19 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Pericolul coronavirusului

Fabrică închisă de COVID - 19

• un focar de infecţie apărut la o fabrică de confecţii cu 476 de angajaţi a dus la oprirea temporară a producţiei • salariaţii au fost trimişi acasă, iar legislaţia actuală nu prevede compensaţii băneşti pentru astfel de situaţii • prefectul Cătălin Boboc a anunţat că a avut o discuţie cu Ministrul Muncii pe această temă şi că, în urma demersului său, lacunele legislative vor fi corectate prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă care urmează să fie emisă în curând • problema e că scenariul de la fabrica de confecţii s-ar putea repeta şi la cel mai mare angajator din judeţ - firma Yazaki - unde au fost confirmaţi pozitiv 15 salariaţi • se fac eforturi pentru ca situaţia să poată fi ţinută sub control, astfel încât firma cu 3.400 de angajaţi din tot judeţul să îşi poată continua activitatea

 

După cum s-a putut observa tot mai des în ultima perioadă, evoluţia bolii COVID - 19 este una imprevizibilă, starea pacienţilor asimptomatici sau cu forme uşoare putându-se înrăutăţi brusc, devenind critică de la o oră la alta într-o asemenea măsură încât se poate ajunge inclusiv la deces. Din păcate, pe lângă gravele probleme de sănătate provocate la nivel individual şi la nivel de comunitate, COVID - 19 poate avea un efect la fel de imprevizibil dar nu mai puţin devastator şi din punct de vedere economic, aducând firme cu sute de angajaţi în situaţia de a-şi opri activitatea. Deja, la Brăila există o fabrică de confecţii cu 476 de angajaţi, care în momentul de faţă are producţia oprită, după ce 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID - 19, iar 343 dintre colegii lor, cu care anchetele epidemiologice au stabilit că infectaţii intraseră în contact, au primit recomandare, din partea Direcţiei de Sănătate Publică, de a intra în izolare voluntară. Practic, mai rămăseseră 91 de angajaţi neafectaţi de problema COVID - 19. Aceştia nu puteau asigura, însă, continuitatea fluxului tehnologic, astfel că fabrica a trebuit închisă temporar, cel puţin până când contacţii cazurilor pozitive îşi termină cele două săptămâni de izolare voluntară. Bineînţeles că acest aspect se reflectă în prezent asupra veniturilor angajaţilor, care potrivit legislaţiei în vigoare nu pot primi compensaţii băneşti pentru perioada acestui şomaj tehnic inopinat. Prefectul Cătălin Boboc a anunţat, ieri, că situaţia respectivului agent economic brăilean a scos în evidenţă lacunele legislative existente la nivel naţional, motiv pentru care a avut o discuţie cu Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în încercarea de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemei. Iar perspectivele ar fi încurajatoare, în sensul că urmează să fie emisă o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, pentru ca angajaţii forţaţi să îşi întrerupă activitatea din cauza virusului  SARS-CoV-2 să poată beneficia de o indemnizaţie de la bugetul de stat.

“În judeţul Brăila, un operator economic cu 476 de angajaţi a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID-19, iar 343 au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară (pe care o respectă pentru protecţia lor şi a celor apropiaţi). Pentru că orice afacere contează şi orice loc de muncă trebuie apărat, am analizat împreună cu conducerea companiei măsurile ce pot fi luate pentru atenuarea impactului financiar şi social al opririi temporare a activităţii. Întrucât în acest moment, urmare a deciziei CCR, nu este cert dacă salariaţii care au primit recomandarea izolării vor primi concediu medical, iar restul salariaţilor nu beneficiază de şomaj tehnic, conform prevederilor legale in vigoare, i-am comunicat ieri (miercuri, 15 iulie n.n.) doamnei ministru Violeta Alexandru această situaţie, solicitându-i sprijinul pentru soluţionarea problemei. Doamna ministru a înţeles situaţia dificilă în care se găsesc atât antreprenorul cât şi salariaţii şi am convenit asupra unei propuneri de modificare a OUG nr.30/2020, ordonanţă care stabileşte măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul răspândirii SARS-CoV-2. Propunerea de modificare ce urmează a fi înaintată în cel mai scurt timp Guvernului, vizează acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic salariaţilor angajatorilor a căror activitate este întreruptă sau redusă ca urmare a apariţiei unui focar SARS-CoV-2 sau ca urmare a izolării ori carantinării personalului. Indemnizaţia se va acorda pe toată perioada în care activitatea este întreruptă sau redusă, a anunţat prefectul Boboc, ieri, prin intermediul unei postări făcute pe o reţea de socializare. Întrebat de reporterul nostru în cât timp ar putea deveni funcţională noua ordonanţă de urgenţă, prefectul ne-a spus că lucrurile s-au pus deja în mişcare şi că sunt şanse ca OUG nr. 30 să fie publicată în Monitorul Oficial chiar şi săptămâna viitoare. “Textul este deja gata, mai e nevoie doar de avizul de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul de Finanţe”, a precizat oficialul brăilean.  

 

Pericolul de la Yazaki, cel mai mare angajator brăilean

 

Cu cât va intra în vigoare mai repede noua reglementare în domeniul protecţiei sociale, cu atât mai bine, mai ales în contextul în care un alt operator economic brăilean ar putea trece prin acelaşi scenariu cu care se confruntă fabrica de confecţii afectată de focarul COVID - 19. Prefectul Boboc ne-a declarat că, miercuri, a mers la sediul celui mai mare angajator brăilean din acest moment, împreună cu medicul epidemiolog Andreia Gavrilescu, pentru a constata la faţa locului cum se prezintă lucrurile, deoarece la societatea respectivă erau confirmate deja 13 cazuri pozitive. La fel cum a procedat şi cu fabrica de confecţii afectată de criza COVID, prefectul a ezitat să dea numele celuilalt operator economic. Însă din moment ce se vorbeşte despre cel mai mare angajator din judeţ, e clar că este vorba despre firma Yazaki, unde în momentul de faţă lucrează circa 3.400 de brăileni din tot judeţul.

“Am mers la sediul societăţii în cauză cu doamna doctor Gavrilescu ca să avem o discuţie cu conducerea societăţii, referitor la sprijinul pe care îl putem acorda, pe partea de comunicare şi de derulare a anchetelor epidemiologice. Din câte am constatat, s-au luat toate măsurile necesare pentru menţinerea situaţiei sub control, însă problema este la unii dintre angajaţi care, deşi li s-au dat măşti şi viziere, nu folosesc cum trebuie aceste mijloace de protecţie. Degeaba ai masca pe faţă dacă o ţii sub nas şi degeaba ai viziera pe cap dacă o ţii ridicată. Înţeleg că e cald şi că e incomod, dar respectarea regulilor de protecţie ar trebui să fie o prioritate pentru toată lumea. Angajaţii trebuie să înţeleagă că dacă nu fac tot ce le stă în putinţă să contribuie la împiedicarea răspândirii virusului ar putea ajunge să aibă şi alte probleme, în afara celor de sănătate. Dacă se înmulţeşte numărul de cazuri şi situaţia scapă de sub control, fluxul de producţie se întrerupe şi acest mare angajator al judeţului ar putea avea aceeaşi situaţie ca fabrica de confecţii, adică s-ar putea opri activitatea, cu toate efectele economice şi sociale ce decurg de aici. Inclusiv angajaţii care vin din judeţ, cu autobuzele puse la dispoziţie de angajator, trebuie să înţeleagă că măştile trebuie purtate pe toată durata călătoriei, nu doar când se fac controale pe traseu. Purtăm masca pentru a ne proteja pe noi şi pe cei din jur, nu doar pentru a nu fi amendaţi...”, a atras atenţia prefectul Cătălin Boboc.

Acesta a precizat că, în momentul de faţă, nu se pune problema opririi activităţii la Yazaki. Acolo se fac anchete epidemiologice, iar cei care au intrat în contact cu colegii confirmaţi pozitiv primesc recomandare de izolare din partea specialiştilor DSP. Depinde, însă, de toţi angajaţii ca situaţia să poată fi ţinută sub control, iar respectarea regulilor de protecţie, a celor de distanţare socială şi de igienă sunt singurele modalităţi de a preveni răspândirea virusului. Vestea bună ar fi că, de miercuri până joi, au mai fost confirmaţi pozitiv doar doi angajaţi, numărul cazurilor crescând de la 13, câte erau în ziua precedentă, la 15.

La Brăila, de la începutul pandemiei, au fost confirmate până ieri, 16 iulie, 335 de cazuri COVID - 19. Faţă de ziua precedentă, aveam cinci cazuri în plus. În spital erau internaţi, ieri, 77 de pacienţi. La Brăila s-au înregistrat 15 decese, dintre care 10 ale unor pacienţi brăileni, patru ale unor pacienţi transferaţi de la Galaţi şi unul al unui pacient transferat de la Tulcea.

 

Un angajat “Obiectiv”, depistat pozitiv cu Covid-19

 

Ieri, un angajat al cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei” a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus, în prezent fiind internat în spital. Este vorba despre femeia de serviciu, care s-a dus singură la spital în urmă cu două zile pentru că se simţea rău. Pensionară, aceasta este angajată cu contract de muncă part-time. Pentru corecta informare a cititorilor şi colaboratorilor noştri, precizăm că programul de lucru al acesteia era dis - de - dimineaţă, iar munca şi-o încheia înainte de a ajunge la redacţie ceilalţi colegi. Aşadar, redactorii “Obiectiv” nu au intrat în contact direct cu aceasta. De asemenea, precizăm că ultima zi în care aceasta a fost la muncă a fost vineri, 10 iulie.

Conform legii, reprezentanţii “Obiectiv” au anunţat Direcţia de Sănătate Publică Brăila, care ne-au explicat că riscul de expunere este minim. Cum legea nu mai prevede în prezent obligativitatea izolării sau carantinei, DSP ne-a recomandat să respectăm în continuare măsurile de protecţie (mască, distanţarea socială, dezinfectarea mâinilor, a suprafeţelor, aerisirea spaţiilor) aşa cum am făcut şi până acum. În plus, ni s-a recomandat să ne monitorizăm temperatura. Săptămâna viitoare o parte dintre colegi se vor testa în sistem privat. Sănătate tuturor şi respectaţi măsurile de protecţie. Nu mai credeţi în bazaconiile de pe reţelele de socializare!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro