Favorit - porumbelul de Cartea Recordurilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Favorit - porumbelul de Cartea Recordurilor

, unde fusese eliberat, în cadrul unui concurs internaţional. Cinci columbofili brăileni s-au înscris în competiţie, cu un număr de 236 de porumbei, toţi pui, în vârstă de doar şase luni. Dintre aceştia, au reuşit să ajungă înapoi în Brăila doar 25 de exemplare. Primul sosit a fost un porumbel al crescătorului Adrian Lilof. "A fost eliberat sâmbătă, 3 octombrie, la ora 8.00, şi a ajuns acasă duminică, 4 octombrie, la ora 17.15. A fost o performanţă nesperată, pentru un pui de doar şase luni, să zboare neîntrerupt aproape 1.000 de kilometri, în 33 de ore. Următorul porumbel din lotul eliberat la Bialystok a ajuns în Brăila abia luni, 5 octombrie, la ora 11.00", ne-a declarat columbofilul, extrem de mândru de exemplarul pe care a reuşit să-l obţină din încrucişarea raselor bricoux şi catris.
Adrian Lilof are 36 de ani, este administratorul unei firme private şi şi-a descoperit relativ recent pasiunea pentru columbofilie. "Cresc porumbei, la modul serios, doar de doi ani, iar performanţa pe care am obţinut-o cu acest pui îmi dă o foarte mare mulţumire sufletească", ne-a declarat Adrian.
Reuşita porumbelului Favorit, după cum l-a botezat crescătorul său, i-a uimit pe specialiştii în columbofilie. Doctorul Mircea Bilius, preşedintele onorific al Asociaţiei Columbofililor din Suceava, este de părere că avem de-a face cu un adevărat record mondial, pentru un zbor de fond al puilor voiajori în vârstă de şase luni. Nu e de mirare, deci, că Favorit este acum invitatul special al expoziţiilor columbofile organizate la nivel naţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro