FIFA a suspendat temporar interdicţia la transferuri impusă cluburilor Real şi Atletico Madrid | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FIFA a suspendat temporar interdicţia la transferuri impusă cluburilor Real şi Atletico Madrid

Comisia de Apel a Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA) a admis cererea făcută de cluburile Real Madrid şi Atletico Madrid pentru a suspenda temporar inderdicţia la transferuri impusă printr-o decizie luată pe 14 ianuarie, ca urmare a faptului că cele două grupări au încălcat regulamentul.

Interdicţia la transferuri pentru cele două cluburi din Madrid urma să intre în vigoare în următoarele două perioade de transferuri (vara lui 2016 şi ianuarie 2017), iar suspendarea provizorie presupune faptul că ambele formaţii vor putea achiziţiona jucători în vara lui 2016, dacă până în acel moment nu se va da o decizie definitivă şi irevocabilă în legătură cu iregularităţile descoperite. În plus, tinerii jucători vizaţi de anchetă vor putea să joace în continuare pentru cele două cluburi, notează cotidianul spaniol.

"Real Madrid anunţă că Comisia de Apel a FIFA a decis să suspende provizoriu sancţiunea impusă clubului", se arată într-un comunicat emis de clubul de pe Santiago Bernabeu, un anunţ similar fiind făcut şi de Altetico Madrid.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro