Filmele ruseşti noi nu mai rulează în Ucraina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Filmele ruseşti noi nu mai rulează în Ucraina

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege prin care este interzisă difuzarea pe teritoriul Ucrainei a tuturor filmelor produse de studiouri ruseşti sau de persoane fizice din Rusia după data de 1 ianuarie 2014, informează hollywoodreporter.com, citat de Mediafax. Noul act normativ a extins şi criteriile privind interzicerea filmelor produse înainte de 1 ianuarie 2014.
Potrivit amendamentelor aduse unei legi mai vechi de către Rada Superioară, parlamentul ucrainean, este interzisă difuzarea pe teritoriul Ucrainei a filmelor produse după data de 1 ianuarie 2014 de companii sau persoane fizice din Rusia. De asemenea, modificările aduse legii impun ca toate filmele care "promovează activitatea agenţiilor de ordine publică şi a armatei" sunt interzise, indiferent de anul în care au fost realizate.
Câteva zeci de filme ruseşti, cele mai multe concentrându-se asupra armatei ruse şi a serviciilor secrete, au fost interzise în Ucraina, inclusiv pelicule cu Mikhail Porechenkov şi Ivan Okhlobystin.
Porechenkov a fost filmat în timp ce trăgea cu o mitralieră în forţele ucrainene în Donbas, o regiune controlată toamna trecută de separatiştii pro-ruşi. Okhlobystin a vizitat, de asemenea, regiunea şi şi-a exprimat susţinerea pentru separatişti.
Decizia Radei de la Kiev vine la o săptămână după ce a aprobat o declaraţie în care cataloga Rusia drept "stat agresor". Interzicerea filmelor va fi intra în vigoare, potrivit noii legi, în luna aprilie a acestui an.
"În epoca internetului, acţiuni de acest gen nu au absolut niciun sens", a declarat Vyacheslav Telnov, şef al departamentului pentru cinematografie al Ministerului Culturii de la Moscova.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro