Firma care ar fi trebuit să repare trotuarul de pe Griviţei va fi sancţionată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Firma care ar fi trebuit să repare trotuarul de pe Griviţei va fi sancţionată

Trotuarul din zona intersecţiei străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Griviţei, care a rămas spart încă din data de 12 august, când "Electrica" Brăila a intervenit acolo pentru remedierea unei avarii la un cablu subteran, ar fi trebuit refăcut în forma iniţială de firma "Raptel Cons" SRL. Precizarea a fost făcută de "Electrica" SA, după publicarea de către cotidianul nostru a articolului cu titlul "Gogoriţa cu astuparea imediată a gropilor". "Electrica SA a încheiat un contract de prestări servicii cu firma SC Raptel Cons SRL, pentru reparaţia trotuarului mai sus menţionat. În acest moment, se efectuează verificări pentru a se constata care sunt cauzele neîndeplinirii obligaţiilor de către firma Raptel Cons şi sancţionarea acesteia în baza clauzelor contractuale", se precizează într-un comunicat de presă emis de "Electrica" SA Brăila.
În acelaşi comunicat se fac precizări şi la situaţia semnalată de locatarii străzii Ana Ipătescu, care ne-au sesizat despre faptul că, în urmă cu circa două luni, a fost spart un trotuar în dreptul unui punct de transformare electrică, de o echipă care a lucrat la o avarie, iar trotuarul respectiv nu a fost reparat nici la ora actuală. "Referitor la situaţia din strada Ana Ipătescu, vă informăm că lucrarea a fost executată de SC Luxten SA, în baza unui contract cu Primăria Brăila", menţionează biroul de presă al "Electrica" SA Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro