Folclorul brăilean, marele câştigător al Festivalului «Lada de zestre» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Folclorul brăilean, marele câştigător al Festivalului «Lada de zestre»

Efervescenţă, bucurie, emoţii şi concentrare - acestea sunt cuvintele care caracterizează prima ediţie a Festivalului-concurs judeţean de folclor "Lada de Zestre".
Sâmbătă, juriul a avut dificila misiune de a alege cei mai buni concurenţi, de la cele 12 secţiuni. În etapele preliminare, la nivelul judeţului au participat peste 600 de concurenţi şi 55 de instructori din 29 de localităţi, iar la nivelul municipiului au intrat în selecţie 103 înscrişi, coordonaţi de 22 de instructori. Juriul a fost condus de Elise Stan, fostă realizatoare de emisiuni folclorice la TVR, alături de ea fiind invitaţi ca membri: Oana Petrică, directorul Centrului Naţional de Creaţie, coregraful Barbu Marin, Marinică Virgil şi profesorul Mircea Bogatu, inspector şcolar de specialitate.
La secţiunea "Grup de dans popular", Premiul I l-au obţinut copiii de la "Muguraşii Tudorencelor" din Salcia Tudor, instructor Aurica Buzatu. La secţiunea "Grup vocal mixt" a obţinut Premiul III, singurul acordat, Ansamblul "Valurile Dunării" al Casei de cultură Brăila, condus de prof. Mugur Anghelescu. Cel mai frumos "Obicei popular" a prezentat grupul "La lină fântână" din Ciocile, instructor Gheorghe Ciucă, la secţiunea "Solist vocal" s-a remarcat şi a luat Premiul I Andra Fusaru din Brăila, iar la secţiunea "Solist instrumentist" a luat Premiul I Ion Cârlan, care a cântat la acordeon, instructorul său fiind Constantin Ceamă. La secţiunea "Formaţii de dansuri populare" au luat Premiul I "Tudorencele" de la Salcia Tudor, instruite de Gheorghe Mihalache, la secţiunea "Grup vocal feminin" au primit Premiul I "Româncuţele de Roşiori", instruite de Georgeta Lungu, iar la secţiunea "Ansambluri de datini şi obiceiuri" cei mai buni au fost "Românaşii de Roşiori" instruiţi de Georgeta Lungu. Cel mai talentat concurent de la secţiunea "Rapsod popular" a fost Ionel Stoian din Şuteşti, instructor Constantin Ceamă, iar la secţiunea "Ansamblu de cântece şi dansuri" a luat Premiul I ansamblul "Muşeţeanca" din Însurăţei, coordonat de Gheorghe Mihalache. La secţiunea "Grup instrumental" s-a remarcat "Taraful din Şuţeşti" coordonat de Constantin Ceamă, iar la secţiunea "Grup vocal bărbătesc" Premiul I l-a obţinut "La lină fântână" din Ciocile, unde instructor este Gheorghe Ciucă.
Festivalul a fost organizat de Centrul de Creaţie şi Consiliul Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro