A fost ales muzeul european al anului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A fost ales muzeul european al anului

Rijksmuseum din Amsterdam, redeschis recent după ample şi complexe lucrări de extindere şi reamenajare, a fost desemnat, la Glasgow, Muzeu European al Anului pentru 2015 de către un juriu desemnat de Forumul European al Muzeelor (EFM), scrie agerpres.ro.
Ajunsă la cea de-a 38-a ediţie, ceremonia de decernare a acestor premii s-a desfăşurat la Riverside Museum din Glasgow, publicul fiind format din aproximativ 200 de persoane, provenind din 29 de ţări.
Juriul şi-a motivat opţiunea pentru acest mare muzeu din Olanda menţionând, printre altle, renovarea instituţiei, care a durat zece ani, şi crearea unor săli noi, istorice, precum o galerie medievală şi un pavilion destinat culturii asiatice. Totodată a fost remarcată restaurarea extrem de reuşită a operelor expuse şi modul elegant de prezentare a unor tablouri renumite în întreaga lume.

A contat şi pagina de internet

Alte motive care au făcut juriul să aleagă Rijksmuseum dintre cele 42 de muzee înscrise pe lista de candidaturi din 2015 au fost numărul de vizitatori, pagina de internet de ultimă generaţie, care permite realizarea de vizite virtuale, şi programul educativ creat de această instituţie de cultură, care îşi propune să ajungă la „fiecare copil olandez înainte ca aceasta să împlinească 12 ani".
Forumul European al Muzelor se defineşte ca o organizaţie non-profit independentă, cu caracter caritabil, înregistrată în Marea Britanie şi având ca obiect de activitate promovarea practicilor inovatoare în muzee şi încurajarea schimbului de bune practici în domeniu în întreaga Europă. Forumul activează sub auspiciile Consiliului Europei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro