Fostul arbitru FIFA Mircea Salomir a murit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fostul arbitru FIFA Mircea Salomir a murit

Născut la data de 1 mai 1945, la Turda, Mircea Salomir şi-a petrecut cariera de fotbalist la Cugir, Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj, abandonând activitatea de jucător în anul 1977.
El s-a dedicat arbitrajului, promovând în lotul divizionar "A" în anul 1979, pentru ca, doi ani mai târziu, să dobândească ecusonul FIFA. În perioada august 1979 - decembrie 1993 a condus, printre altele, 221 de meciuri în Divizia A, situându-se din acest punct de vedere pe locul 5 în clasamentul românesc "all time". Timp de 12 ani, câţi s-a aflat pe lista FIFA, a arbitrat peste 40 de jocuri internaţionale.
După ce a încheiat activitatea de arbitru, a devenit observator de arbitraj atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional, făcând parte şi din Comisia Centrală a Arbitrilor.
"Federaţia Română de Fotbal şi Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF îşi exprimă întreaga compasiune familiei îndoliate, căreia îi transmite şi pe această cale sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!", scrie site-ul frf.ro.
Fostul arbitru internaţional Mircea Salomir a suferit, în luna februarie a anului trecut, o intervenţie chirurgicală pe creier, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro