Franţa a repatriat 21.384 persoane în primele 9 luni ale anului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Franţa a repatriat 21.384 persoane în primele 9 luni ale anului

Franţa a repatriat 21.384 de persoane în primele nouă luni ale anului, dintre care peste 13.000 au fost cetăţeni români şi bulgari, împotriva cărora Parisul şi-a înăsprit politica în vară, a anunţat ieri ministrul pentru Imigraţie, Eric Besson. Din cele 21.384 de repatrieri, 15.455 au fost forţate, iar acestea au vizat 6.562 de români şi 910 bulgari, a anunţat ministrul Besson în Adunarea Naţională. El a adăugat că 5.929 de repatrieri au fost voluntare (bilet de avion plătit şi o primă de reinserţie de 300 de euro pentru persoană), iar 5.086 au fost români şi 683 bulgari.

După criticile internaţionale la adresa politicii franceze de expulzare a romilor, ministrul pentru imigraţie a reiterat că în 2010 nu a avut loc o "ruptură, ci doar o accelerare a numărului de repatrieri ale romilor nomazi aflaţi în situaţie ilegală în august şi în septembrie".

În 2009, 9.875 de romi au fost repatriaţi în România şi în Bulgaria, dintre care 7.966 în cadrul repatrierii voluntare. Costul acestor repatrieri voluntare în 2009 a fost de 7,5 milioane de euro, iar ajutorul pentru reinserţie s-a ridicat la 700.000 de euro, potrivit ministrului Eric Besson.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro