FRF şi LPF sunt de acord cu prezenţa prefectului şi a unui procuror pe stadion | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

FRF şi LPF sunt de acord cu prezenţa prefectului şi a unui procuror pe stadion

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, s-au declarat de acord, marţi, cu modificările propuse la Legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, potrivit cărora la meciurile cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa prefectului şi a unui procuror. 
"În Italia, acest lucru (prezenţa procurorului şi prefectului pe stadion - n.r.) se întâmplă de multă vreme. Ne referim aici numai la huligani. Trebuie ca măsurile să fie luate urgent, pentru a preîntâmpina acţiunile unora, astfel încât, din nou, oamenii să vină pe stadion cu familia. Sigur că ne împuţinăm - şi din cauza comportamentului suporterilor, dar şi din cauza calităţii jocului. Nu aş putea să spun dacă Jandarmeria ar trebui sau nu să intervină, fără avizul prefectului. Mă gândesc că, până află prefectul, care se află într-o altă zonă, probabil, până se constată fapta, se termină jocul", a declarat Mircea Sandu, prezent la dezbaterile din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat.
El a adăugat că, în principiu, nu este de acord cu folosirea forţei, dar că sunt situaţii în care persoanele care provoacă trebuie să fie liniştite cu forţa, în mijloacele legale.
"Anglia a găsit cea mai bună soluţie împotriva huliganilor - legea. În condiţiile astea, unul câte unul ajung la poliţie, nu mai sunt astfel pe stadion şi nu îi mai pot incita şi pe alţii. Este cel mai bun model. Dacă persoanele care nu doresc să respecte legea sunt duse la secţia de poliţie, ceilalţi nu mai au de suferit. Nu vorbim aici de o îngrădire a dreptului de circulaţie, pur şi simplu nu au voie pe stadion. Vreţi să avem civilizaţie? Vreţi să mergeţi cu familia la meciuri? Şi eu vreau să merg cu nepoţii pe stadion, cum se merge la Madrid, peste tot. Avem în această zonă a Europei câteva probleme", a mai spus Sandu.
La rândul său, secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a arătat că există o problemă cu justiţia.
"Mă refer la o minoritate care populează stadioanele, 100-200. De ce nu o putem extrage prin efectul legii? Problema este în justiţie, dacă nu îi pedepsim. Are Jandarmeria o listă cu 13 interzişi pe stadioane, care au revenit şi au căutat să intre iar pe stadioane. Abia ieri (luni - n.r.), pentru un singur individ a început urmărirea penală, care, probabil, va dura doi ani, trei ani. Până când se termină procesul, uită de ce l-au început. Aici e problema. Eu am insistat să definim şi huliganul, că el există", a afirmat Valentin Alexandru.
În opinia sa, huliganul este individul care săvârşeşte o infracţiune, iar infracţiunea înseamnă puşcărie.
"Pentru 100, 200, pentru nişte lideri care injectează, ei stârnesc, nişte refuzaţi, care vor să fie şi ei lideri undeva... sunt foarte, foarte puţini", a apreciat secretarul general al LPF.
Potrivit unei propuneri legislative, care modifică Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, aflată în dezbaterea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, la meciurile cu grad ridicat de risc vor fi prezenţi un procuror şi prefectul sau un reprezentant al acestuia.
Totodată, aprobarea prefectului privind intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice nu mai este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine sau a altor persoane se exercită violenţe, iar persoanele cărora le-a fost interzisă prezenţa pe stadioane vor trebui să se prezinte la circa de poliţie, jandarmerie sau punctul de frontieră cel mai apropiat de locul unde se află în momentul în care se desfăşoară meciurile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro