Funcţii de conducere la nivel central pentru trei PSD-işti brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Funcţii de conducere la nivel central pentru trei PSD-işti brăileni

Astfel, deputatul Cristian Rizea a fost numit secretar - executiv pentru relaţia cu diaspora, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este preşedintele compartimentului "Financiar", iar prim-vicepreşedintele organizaţiei brăilene, Aurel Simionescu, se va ocupa, alături de alţi 4 - 5 colegi din ţară, pe partea administrativă, de regionalizare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro