Potrivit lui Funeriu, cadrele didactice vor fi consultate, urmând să fie luate în calcul toate propunerile oportune pentru acest act normativ. Pe acelaşi subiect, reprezentanţii ministerului ar urma să se întâlnească, sâmbătă, cu studenţii.
"Drumul către modernizarea Educaţiei este inevitabil, oricât de mult nu îşi doresc asta cei ancoraţi în trecut", a mai spus ministrul.
Funeriu a mai spus că, în cadrul discuţiilor purtate la Ministerul Muncii pe marginea Legii salarizării unitare, se urmăreşte, pentru Educaţie, creşterea coeficienţilor din grilă pentru cei care intră în sistem, precum şi plafonarea salariilor celor cu funcţii de conducere.
În privinţa protestelor desfăşurate vineri de mai mulţi sindicalişti din învăţământ, ministrul a precizat că peste 99,9% dintre elevi au făcut ore. "Patru şcoli din două judeţe au fost în grevă japoneză timp de două ore, iar în alte opt judeţe au fost pichetate inspectoratele şcolare", mai spus Funeriu.
În privinţa acuzelor ce i se aduc cu privire la refuzul său de a discuta cu partenerii sociali, demnitarul a spus că este vorba despre minciuni. "Chiar ieri (joi - n.r.) s-a discutat timp de câteva ore", a subliniat el.
