Gala olimpicilor brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cei mai buni elevi şi profesori sunt premiaţi astăzi

Gala olimpicilor brăileni

• festivitatea de premiere are loc la Teatrul Maria Filotti începând cu ora 17.00  • valoarea totală a premiilor se ridică la peste 300.000 lei

 

Astăzi, la Teatrul Maria Fiolotti, are loc premierea elevilor şi profesorilor îndrumători care au realizat performanţe deosebite la olimpiadele naţionale şi internaţionale în anul şcolar 2015-2016. Festivitatea va începe la ora 17.00 şi vor fi răsplătiţi cu premii în bani elevii şi dascălii care au obţinut premiul I, II sau III la competiţiile naţionale şi cei care au obţinut distincţii la cele internaţionale.

Cei mai mulţi laureaţi sunt de la Liceul cu Program Sportiv - 20 (17 elevi şi 3 echipe). Urmează în clasament Colegiul “Gh. M. Murgoci” - 6, Colegiul “N. Bălcescu” - 6, Liceul de Arte - 3, Liceul “N. Iorga” - 2, Liceul “P. D. Perpessicius” - 1, Colegiul “Ion Ghica” - 1, Liceul “Panait Cerna” - 1,  Şcoala “Mihu Dragomir” - 1, Şcoala “Al. I. Cuza” - 1 şi Şcoala din Şuteşti - 1.

De asemenea, se vor acorda diplome de excelenţă elevilor şi cadrelor didactice care au obţinut medalii, premii speciale sau menţiuni la olimpiadele şcolare, faza naţională şi internaţională, în anul şcolar precedent.

Potrivit unei statistici a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, în competiţiile desfăşurate anul trecut, loturile brăilene au obţinut un total de 108 distincţii (premii, medalii, menţiuni), cele mai multe la disciplinele sportive, artistice, limba rusă, limba germană, fizică, informatică şi chimie.

Reamintim că săptămâna trecută Consiliul Local Muncipal şi Consiliul Judeţean au aprobat acordarea de granturi unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru premierea elevilor şi cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanţelor şcolare. În total, valoarea premiilor se ridică la peste 300.000 lei, jumătate din bani fiind alocaţi de către CJ şi jumătate de CLM.

Cei mai mulţi bani vor primi elevii care au câştigat un premiu la internaţională, până la 9.600 lei, un premiu I la naţională va fi răsplătit cu 2.400 lei, un premiu II cu 1.600 lei, iar un premiu III cu 800 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro