Gazele sistate, astăzi, în Chercea pentru lucrări la reţea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Gazele sistate, astăzi, în Chercea pentru lucrări la reţea

• reluarea furnizării se va face în jurul orei 13.00, anunţă compania Distrigaz Sud Reţele

 

Compania Distrigaz Sud Reţele a anunţat că întrerupe, în această dimineaţă, începând cu ora 09.00, furnizarea gazului metan în cazul a sute de consumatori din zona cartierului Chercea. Este vorba despre o sistare anunţată să dureze circa 4 ore, răstimp în care se efectuează lucrări programate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Potrivit anunţului celor de la Distrigaz, este vorba despre consumatorii de pe 20 de străzi, după cum urmează: Neagoe Basarab, Teiului, Decebal, Gheorghe Lazăr, Râmnicu Sărat, Ana Ipătescu, Podul Inalt, Comuna din Paris, Cluj, Vasile Pârvan, Zambilelor, Fundătura Făgăraş, fundătura Nicolescu Basu, Bobâlna, Viforului, Făgăraş, Pictor Negulici, Dragoş Vodă, Nicolae Topor şi Deva.

“Reamintim clienţilor noştri că pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul unic 021 9281. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere”, se precizează în comunicatul de la Distrigaz.

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE Romania, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 19.000 km.Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Valcea, Vrancea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro