Giana se pregăteşte sufleteşte să fie demisă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Giana se pregăteşte sufleteşte să fie demisă

Însă Giana Pătraşcu trebuia să fie conştientă în momentul în care a preluat şefia PDL Brăila că va veni o zi, ba chiar cât de curând, când va fi demisă, asta ca să fiu elegant şi să nu spun dată afară. Să nu uităm că, la Brăila, PDL este partidul care îşi devorează cel mai abitir preşedinţii. A devenit aproape sinucigaş gestul de a accepta conducerea partidului. Amintiţi-vă ce au păţit Nae Mitroi şi mai apoi Eugen Bădălan. Nici nu au apucat bine să semneze fişa postului, căci pe holuri se şi auzeau voci cum că Bucureştiul urmează să-i dea jos, să le tragă covorul roşu de sub picioare.

Nu ştiu cât va mai rezista în funcţie madam Giana Pătraşcu. S-ar putea să o prindă 1 aprilie ca şef al PDL Brăila, cum la fel de bine astăzi, când citiţi acest text, să fi fost demisă de mai bine de 24 de ore. Prin urmare, cel mai bine ar fi să vorbim la trecut despre preşedintele PDL Giana Pătraşcu şi să privim spre viitor, mai exact către cel care îi va lua locul. Dacă este să îi credem pe răspândacii de serviciu, în locul Gianei va fi adus Constantin Dumitriu, de la Galaţi. Dumitriu este în prezent preşedinte al municipalei PDL Galaţi, a fost europarlamentar PDL între 2007-2009, a mai fost viceprimar de Galaţi, iar acum se ocupă doar de afacerile lui. Dumitriu este născut în Brăila, dar a plecat din oraş pe la 14 ani, dacă mi-am notat eu bine în memorie. La Galaţi constat că s-a descurcat destul de bine, ajungând până la Bruxelles, dar ia să-l vedem ce mare brânză o să facă la Brăila, cu aceşti pedelei care se tot mănâncă de cur între ei. Nu se ştie încă dacă Dumitriu doar va asigura interimatul la Brăila sau se va înfige bine pe post. Cert este că, din câte am auzit, Constantin Dumitriu şi-ar fi manifestat intenţia de a candida la funcţia de primar al Galaţiului, în 2012 sau mai devreme, depinde cât îl mai duc balamalele pe Dumitru Nicolae, nicidecum că şi-ar dori să revină definitiv în Brăila. Pe de altă parte, şi pedelistul Marius Necula este un aspirant la funcţia de candidat la Primăria Galaţi, încă de pe vremea când era la PSD. În atari condiţii, s-ar putea ca Dumitriu să fie paraşutat la Brăila tocmai pentru a i se face culoar liber lui Necula. Nu vedeţi ce des iese la televizor?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro