Altfel spus, PDL Brăila s-a mutat la ţară. Este foarte bine, nu zic nu, însă problema e că gospodăriile agricultorilor din Brăila au fost ocupate acum ceva timp (cam 20 de ani) de pesedişti. PDL-iştii par să aibă o soluţie şi pentru acest mic incovenient. În sensul că s-au orientat către tinerii ţărani, dacă părinţii acestora au fost, sunt şi vor fi fani pe viaţă ai lui Ion Iliescu. Un prim contact - destul de timid, e drept - a avut loc săptămâna trecută, când tinerii PDL din Brăila s-au adunat la o adunare, ca să zic aşa, unde au învăţat să se adune ei între ei. Faza care mi-a atras mie atenţia şi care, evident, m-a determinat să scriu acest text, a fost că la aşa-zisa Şcoală de vară organizată de tinerii PDL-işti brăileni au participat juniori din comunele următoare: Mircea Vodă, Deduleşti, Tichileşti, Stăncuţa şi Ciocile. Discotecile care au loc, de obicei, în căminele culturale de la ţară, au rămas fără muşterii pentru că tinerii ţărani au mers să socializeze, să înţeleagă cum e cu doctrina de centru-dreapta şi cu Partidul Popular European. Habar nu am cum a fost la întâlnire, căci nu sunt nici membru PDL şi nu am nici buletin de Stăncuţa sau Ciocile. Dar ţinând cont de declaraţiile date de Marian Fusea pentru ziarul Obiectiv - care părea atât de entuziasmat, de ziceai că tocmai a descoperit că Elvis Presley stă ascuns în Vidin -, îmi imaginez că acţiunea în sine a fost un mare succes.
Şi cum să nu fie un succes, când tinerii ţărani din Tichileşti, Stăncuţa şi Ciocile s-au familiarizat cu noţiuni, concepte, cuvinte ca leadership şi workshop, după cum a ţinut să precizeze micul lider al PDL Brăila, Marian Fusea, citez din ziarul Obiectiv: "Tinerii membri ai Partidului Democrat Liberal au participat cu interes la cursurile de comunicare, leadership, au înţeles importanţa valorilor în decizia politică, au dezbătut subiecte legate de doctrinele politice româneşti. După fiecare curs au fost organizate workshopuri în cadrul cărora inteligenţa, creativitatea şi imaginaţia tinerilor şi-au spus încă o dată cuvântul."
E, parcă altfel culegi strugurii la toamnă, când poţi ţine în vie o dizertaţie despre importanţa training-ului în materie de public relations şi necesitatea organizării a cât mai multor brainstorminguri.