Granturi de cercetare pentru elevii olimpici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Granturi de cercetare pentru elevii olimpici

• absolvenţii  de liceu premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale vor primi burse de până la 3.500 euro, dacă aleg să urmeze o facultate în ţară

 

Absolvenţii de liceu care obţin rezultate excelente la şcoală pot primi granturi de cercetare de până la 3.500 euro, potrivit unei hotărâri adoptate recent de Guvern. Este vorba despre programul de granturi pentru cercetare-dezvoltare şi inovare “Grantul pentru tineri cercetători Regele Carol I”, destinat absolvenţilor care pe parcursul celor 4 ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade naţionale şi internaţionale.

“Sunt eligibili pentru acordarea grantului candidaţii care sunt absolvenţi de liceu care au obţinut cel puţin o dată, pe perioada studiilor liceale, locurile 1, 2 sau 3 la olimpiadele internaţionale sau naţionale de ştiinţe şi care sunt înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ superior din România începând cu anul universitar 2017-2018”, se precizează într-un comunicat al Guvernului.

Grantul se acordă fiecărui candidat înmatriculat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România pe întreaga durată a studiilor universitare din ciclul 1 (licenţă) şi, după caz, conform deciziei studentului, şi din ciclul 2 (masterat) şi are o valoare anuală stabilită în funcţie de performanţa obţinută de fiecare candidat:

- pentru laureaţii la olimpiade internaţionale se acordă suma de 3.500 euro/an pentru locul 1, 3.000 euro/an pentru locul 2, respectiv 2.500 euro/an pentru locul 3;

- pentru laureaţii la olimpiade naţionale se acordă suma de 2.500 euro/an pentru locul 1, 2.000 euro/an pentru locul 2 şi 1.500 de euro/an pentru locul 3.

Suplimentar faţă de aceste sume, se mai pot acorda 500 euro/an pentru fiecare student care participă la evenimente ştiinţifice internaţionale şi/sau pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. De asemenea, echipele formate din 5 studenţi provenind din una sau mai multe universităţi, pot primi 3.500 euro/an pentru pentru materiale, subansamble şi subcontractări pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate în echipă, cu care aceasta se prezintă şi clasifică la concursuri internaţionale de prestigiu.

“Sumele se asigură de către Ministerul Cercetării şi Inovării. Studentul va trebui să realizeze un raport ştiinţific cu privire la activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul grantului, pe care îl va prezenta în cadrul seminarului facultăţii sau al altei manifestări ştiinţifice stabilite de conducerea instituţiei de învăţământ superior. De asemenea, studentul va avea obligaţia de a promova studiile universitare pe perioada grantului pentru ciclul 1 (licenţă), respectiv, pentru ciclul 2 (master) şi de a se angaja pentru o perioadă minimă de patru ani după finalizarea acestora în unităţi şi instituţii din România care fac parte din sistemul de cercetare-dezvoltare de interes naţional şi de a desfăşura activităţi CDI ca angajat al acestora”, se mai precizează în comunicat.

“Grantul pentru tineri cercetători Regele Carol I” reprezintă o componentă a unui program mai amplu, denumit “Brain Return”, care va urmări problematica dezvoltării carierei ştiinţifice în ansamblu, ca şi cea a colaborării cu cercetătorii din diaspora ştiinţifică, inclusiv posibilităţile de întoarcere în ţară a acestora.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro