Grecia vinde sedii de ministere şi pe cel al Poliţiei Atena | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grecia vinde sedii de ministere şi pe cel al Poliţiei Atena

Compania elenă Eurobank Properties a anunţat finalizarea achiziţiei clădirilor de la Fondul Elen pentru Administrarea Activelor Statului (HRADF), în cadrul unui acord care prevede şi închirierea acestora înapoi autorităţilor de la Atena pe o perioadă de 20 de ani, scrie portalul Capital.gr, preluat de mediafax.ro.
Cele 14 proprietăţi au o suprafaţă de 189.000 de metri pătraţi. Printre clădirile vândute se află sediile Ministerului Educaţiei şi Afacerilor Religioase, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Justiţiei, precum şi sediul Poliţiei din Atena.
Restul activelor din portofoliu sunt situate în zone centrale din Atena sau în alte oraşe mari din Grecia. Grecia a trecut în ultimii ani printr-o recesiune severă, iar statul elen s-a aflat aproape de colaps financiar, după ce îndatorarea foarte ridicată a făcut imposibilă rostogolirea datoriei ţării pe piaţa financiară la dobânzi sustenabile.
Guvernul a fost salvat prin două pachete de împrumuturi de la statele zonei euro şi FMI, totalizând 240 de miliarde de euro, condiţionate însă de măsuri dure de austeritate, reforme şi privatizări.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro