În această situaţie, Syriza va avea 148 de locuri în Parlament, majoritatea absolută fiind de 151. Formaţiunea neonazistă Zori Aurii este pe locul al treilea, cu 6,39% din sufragii, respectiv 17 locuri în noul Legislativ.
Liderul partidului stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a declarat că "poporul grec a scris istorie" şi "lasă austeritatea în urma lui" după ce a oferit formaţiunii sale victoria în alegerile parlamentare, transmite AFP.
"Este un semn important pentru Europa care se schimbă", a adăugat Alexis Tsipras în faţa miilor de persoane adunate în faţa Universităţii din Atena. "Verdictul poporului grec înseamnă sfârşitul troicii", structura de supervizare a economiei elene, condusă de UE, BCE şi FMI, şi care s-a angajat din 2010 să îi împrumute aproximativ 240 de miliarde de euro în schimbul unui sever program de austeritate.
În plus, el a anunţat că vrea "să negocieze" cu finanţatorii internaţionali ai ţării o "nouă soluţie viabilă care să fie benefică pentru toţi".
"Noul guvern va fi pregătit să colaboreze şi să negocieze pentru prima dată cu partenerii noştri o soluţie justă, viabilă, durabilă, care să fie benefică pentru toţi", a declarat Alexis Tsipras.