Grigore Vieru - poet al neamului și sufletului românesc, 90 de ani de la naștere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Grigore Vieru - poet al neamului și sufletului românesc, 90 de ani de la naștere

• este tema expoziției documentare deschisă la parterul Secției Împrumut Carte pentru Adulți a Bibiotecii Județene „Panait Istrati” Brăila • realizată de Doina Lalu, bibliotecar, expoziția poate fi vizitată până pe 21 februarie

 

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea poetului Grigore Vieru, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează expoziția documentară „Grigore Vieru - poet al neamului și sufletului românesc”. Vitrinele expoziționale sunt amplasate la parterul Secției Împrumut Carte pentru Adulți a BJPI Brăila. Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar, și poate fi vizitată în perioada 15-21 februarie a.c.

Potrivit organizatorilor evenimentului cultural, Grigore Vieru s-a născut la data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953. În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciată de critica literară. În 1958, a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția Revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tînărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe”. La 8 iunie 1960, se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960 și 1963 este redactor la Editura Cartea Moldovenească.

Grigore Vieru a fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici, scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”. Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției, devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Brâncuși”, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

În 1982 a fost lansat, la Bucureşti şi Chişinău, filmul muzical pentru copii „Maria Mirabela” al cunoscutului regizor Ion Popescu Gopo. Autorul muzicii este Eugen Doga, iar autorul textelor Grigore Vieru. În anul 1984 poetul şi-a adunat cele mai frumoase poezii şi cântece, medalioane, secvenţe publicistice în volumul „Scrieri alese”, prefaţat de cel mai de seamă critic şi istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi.

Ca o recunoaştere a meritelor sale, Grigore Vieru a primit mai multe premii şi distincţii, dintre care amintim: cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii, Diploma de Onoare Andersen (1988), titlul onorific de Scriitor al Poporului (1992) şi Ordinul Republicii (1996). În anul 1990 Grigore Vieru a fost ales membru de onoare, iar în 1993 membru corespondent al Academiei Române. În 1992, aceeaşi academie l-a recomandat pentru Premiul Nobel pentru Pace. De asemenea, Grigore Vieru fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce.

Pe 16 ianuarie 2009, poetul Grigore Vieru a suferit un grav accident de circulație, după care a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro