Casa în care s-a născut artista Maria Filotti a fost transformată în ultimii ani în gropa de bălegar a satului Batogu, deşi în municipiu superbul teatru poartă chiar numele ei. Din frumoasa clădire de la Batogu au mai rămas doar câteva cărămizi şi un beci în care ţăranii aruncă gunoiul, inclusiv cel de grajd. În ultimii doi, trei ani imobilul a fost dărâmat cărămidă cu cărămidă de localnici. Întrebaţi cine a făcut acest lucru, localnicii spun senini că "oamenii din sat". Întreg satul, cel nou şi cel vechi, nu are decât 100 de familii cel mult. Urmaşii artistei au făcut cerere de retrocedare, la un moment dat casa şi curtea au fost împrejmuite, însă gardul şi casa, cu totul, au dispărut chiar în timpul procesului.
Proprietarii au luat în posesie o ruină
Conacul a fost construit în jurul anului 1905 chiar de tatăl artistei, Anastase Filotti, însă odată cu venirea comuniştilor la putere, ea a fost preluată abuziv de stat, în anii '40. În anul 1960, când s-au înfiinţat Cooperativele Agricole de Producţie (CAP), casa a fost cedată acestei instituţii, care şi-a făcut acolo sediul. După revoluţia din 1989, CAP-ul s-a desfiinţat, iar în 1991 imobilul a fost împărţit şi oferit ca sediu pentru anumite societăţi agricole. Când, în 1995, imobilul a fost revendicat de moştenitorii fostului proprietar, au început şi problemele. Casa a fost părăsită şi devastată chiar în timpul procesului, spun actualii proprietari.
Moştenitorii Mihai Filotti şi Alexandru Gabriel Filotti au intrat în posesia a 6.000 de metri pătraţi, din cele patru mii de hectare cât avea întreaga moşie a familiei Filotti, în anul 1995, în baza legii 112/1995. "Acolo a fost un conac boieresc, avea în jur de vreo patru hectare, dacă nu mă înşel. El a fost preluat de stat şi dat apoi CAP-ului, în 1960. În 1995, în baza legii 112/1995, a fost revendicată de doi moştenitori din Bucureşti, Filotti Mihai şi Filotti Alexandru Gabriel, având o suprafaţă de 6.000 mp. Un cetăţean mi-a zis şi mie că Maria Filotti ar fi fost adoptată de boierul Filotti. Ei au intrat în posesia terenului şi a construcţiei care era într-o stare avansată de degradare. Aceşti doi moştenitori, după ce au revendicat-o, nu au mai dat vreun semn de viaţă", a explicat secretarul comunei Cireşu, George Nedelcu. De cealaltă parte, moştenitorii spun că după proces nu mai aveau ce proteja, casa fiind distrusă.
O comoară turistică distrusă prin ignoranţă, sărăcie şi furt
În volumul "Am ales teatrul!", publicat în 1963, la editura "Meridiane", Maria Filotti descrie amănunţit casa şi curtea în care şi-a petrecut copilăria la Batogu. "Casa noastră era aşezată cu faţa la drumul de ţară ce lega comunele una de alta, nu departe de marginea satului, care se ridica la vreo patru, cinci sute de metri mai încolo, pe un deluşor ce începea chiar de la şanţul împrejmuitor din fundul grădinii noastre. Parcă o văd şi astăzi înaintea ochilor... Albă, cu pridvor de lemn lucrat cu găuri şi cu stâlpii tot de lemn, fasonaţi, despărţită de drumul de ţară doar prin curtea împrejmuită cu un şanţ adânc, pe al cărui dâmb creştea gard viu. În faţa pridvorului, în brazde rotunde sau lunguieţe, înfloreau pe rând petunii şi gura leului, rozete şi ochiul boului, căţunaşi sau dalii, mândri trandafiri, flori pe care mama le cultiva şi le îngrijea cu pasiune. De atunci, din anii fragezi ai copilăriei, de la mama, pe care o adoram, a rămas trainică în sufletul meu dragostea de natură şi de flori. (...) Casa noastră avea doar două camere, cu câte două ferestre la drum, aşezate de-a dreapta şi de-a stânga unui antreu, în fundul căruia era cămara. Dar locul nostru favorit, bucuria copilăriei noastre - mai ales în zilele de iarnă - era "bordeiul". De la pridvorul din faţa casei, o potecă făcută din scândură groasă ducea la aşa-zisul bordei. El avea o săliţă, din care în stânga intrai într-o cămară, iar în dreapta coborai într-o încăpere pe jumătate îngropată sub pământ, doar cu două ferestruici mici. Aici era bucătăria, cuptorul mare, cu ceaunul pentru mămăligă, cu o vatră cu pirostrii pentru gătit şi alte dichisuri culinare, ce ne pasionau. Bordeiul era împărăţia Mariţei. Mariţa, bătrâna, ne spunea poveşti, în iernile grele, când fugeam până la bordei, pe poteca de scânduri, cu o pătură în cap şi ne aciuam pe lângă cuptorul înfierbântat, din care se răspândea mirosul plăcut de pâine coaptă sau aburii de mămăliguţă pripită", scria Maria Filotti.
Toate aceste amintiri au fost distruse, prin furt, de sărăcia şi lăcomia celor din sat şi de nepăsarea administraţiei locale. "Casa era în picioare acum doi ani. Oamenii din sat au luat cărămizi. Au făcut cu ele cotineţe sau, dacă ar fi căutate, la unii cred că încă se mai găsesc depozitate în curte", a povestit Aneta Vâlsan. Sevastiţa Turcu a plecat de câţiva ani din sat, dar se mai întoarce din când în când pentru câteva săptămâni, să aibă grijă de pământ. "Toate se dărâmă în satul ăsta. Sunt plecată de patru sau cinci ani şi mi-au furat tot, chiar şi din casă: decodor TV, mobilă, tot ce mai aveam prin acareturi".
O altă localnică, Paraschiva Turcu, îşi aminteşte că bordeiul de care vorbea Maria Filotti nu mai există de mult. Pe locul lui au fost ridicate clădirile CAP-ului. Ea l-a mai prins când era mică, dar nu-şi aminteşte prea multe, în schimb ţine minte cât de frumoasă era casa moşierului Filotti, transformată de comunişti în sediu pentru CAP. Ştefan Tudoraşcu a lucrat în mecanizare o viaţă întreagă. "Nu prea intram eu în sediu, la şefi. Ţin minte că erau două camere, iar sub casă era un beci unde ţineau băuturi alcoolice şi alimente. Vedeam de multe ori colectivişti beţi acolo. În urmă cu câţiva ani a fost distrusă casa, cărămidă cu cărămidă. Nu ştiu să fi fost retrocedată. La un moment dat, locul a fost împrejmuit frumos cu gard, însă oamenii au furat gardul şi apoi au distrus şi casa. Nu ştiu dacă cineva a încercat să-i oprească".
Drama unui sat pierdut în inima Bărăganului
Satul Batogu este rupt de lume. La propriu. Din când în când, mai trece câte o cursă pentru a duce oamenii în centrul comunei, la Cireşu, însă ferească Dumnezeu să ai nevoie de Salvare, Pompieri sau Poliţie. Drumurile, pline de gropi, atunci când există, sau croite pur şi simplu prin pământul argilos fac aproape imposibilă pătrunderea civilizaţiei. Familia Vâlsan ne povesteşte că dau litrul de lapte cu 50 de bani. Nu au ce face. Ştiu că la Brăila se plăteşte de cinci ori mai mult, dar acceptă situaţia, aşa cum acceptă şi gândul că fetiţa lor va rămâne acasă după ce va termina anul acesta opt clase, pentru că nu au bani să o trimită mai departe. Satul are doar biserică şi şcoală. Bătrâna Sevastiţa Turcu ne-a povestit că atunci când i-a fost rău - are astm cronic - a chemat salvarea, care a venit abia după o oră şi jumătate şi abia după o bucată de drum a fost preluată de o altă salvare mai bine dotată. Şi apa de băut este un lux. În tot satul, există o singură fântână cu apă potabilă. Apa din fântânile săpate în curţile oamenilor este folosită la udat şi pentru animale. Ştefan Tudoraşcu are fântână, pompă, bazin de 500 de litri şi apă la robinet, care în perioada de caniculă îi ajunge două zile.
Cu toate acestea, sătenii din Batogu se consideră un pic mai norocoşi decât cei din satul Ioneşti, aflat la 8 km distanţă. Cel puţin ei au un magazin în sat, de unde să îşi facă aprovizionarea, însă localnicii din Ioneşti nu au de unde să îşi cumpere nici măcar o pâine. Ei trebuie să meargă până în satul vecin, opt kilometri, pentru a-şi cumpăra cele necesare unei gospodării.
Cel mai mare of al locuitorilor din Batogu este drumul care face legătura cu Brăila. Când plouă, este imposibil de ieşit din sat.
Maria Filotti - reprezentantă a României, în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru
Maria Filotti s-a născut pe 9 octombrie, 1883, la Batogu, Brăila şi s-a stins din viaţă pe 5 noiembrie, 1956, în timp ce se turna filmul "Citadela sfărâmată", în care juca rolul Adelei.
Este una dintre cele mai apreciate actriţe române ale secolului XX. Era în clasele primare, la Brăila, când a văzut prima piesă de teatru. Pe vremea aceea nu exista la Brăila un liceu de stat pentru fete, aşa că, după absolvirea cursului primar, în anul 1895, a fost înscrisă ca internă la o instituţie particulară, "Şcoala secundară de fete". Examenul de bacalaureat l-a susţinut la Liceul "I.C. Massim", actualul Colegiu Naţional "Nicolae Bălcescu", secţia clasică. După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Universitatea din Bucureşti la secţiile Litere, Filosofie şi Drept, dar şi la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică, la insistenţele profesorilor săi. La Conservator a fost eleva maestrei Aristizza Romanescu, care îi va spune ce bucurii îi poate dărui scena şi care-l va convinge pe tatăl viitoarei artiste să nu se opună ca Maria să facă teatru. În primăvara anului 1906, Maria Filotti semnează un contract pentru o stagiune la Teatrul Naţional din Iaşi. Pentru examenul de absolvire a pregătit şi cu maestrul Nottara piesa "Fraţii". Examenul l-a dat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. A debutat pe scena naţionalului bucureştean în 1907, la deschiderea stagiunii, cu rolul Vidrei din "Răzvan şi Vidra". A jucat în 167 de piese, dintre care în 45 a deţinut roluri principale, alături de marii înaintaşi ca: Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârşescu, Petre Liciu. A avut parteneri admirabili ca Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu, Tony Bulandra.
Timp de trei decenii a fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică Bucureşti. Din 1930 a fost aleasă preşedinta Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici, a fost membră, ca reprezentantă a României, în Comitetul Internaţional al Societăţii Universale de Teatru şi societară de onoare a Teatrului Naţional Bucureşti. Teatrul "Maria Filotti" din Brăila poartă numele marii actriţe din 1969.
Maria Filotti este mama scriitorului şi producătorului Ion Filotti Cantacuzino şi bunica actorului Şerban Cantacuzino. Artista a locuit în Bucureşti în casa din str. Vasile Pârvan, nr. 12, unde se află o colecţie memorială, spre deosebire de casa în care s-a născut şi a copilărit, de la Batogu, transformată urmaşii foştilor săi consăteni în groapă de gunoi.
Satele nu prea ştiu să-şi respecte valorile umane
La Batogu, casa Mariei Flotti a fost distrusă, însă nici alte sate nu au foarte mare grijă de casele în care s-au născut personalităţi de anvergură naţională. La Scorţaru Nou s-au născut Ion Băncilă şi Vasile Băncilă, ale căror nume sunt purtate de şcoli ale municipiului, la Şuţeşti nu se ştie nimic de faptul că în acel sat s-a născut chiar Radu Campiniu, însă administraţia locală are mare grijă de biserica ridicată de prinţul Şuţu. Nici la Viziru nu mai este vreun semn al faptului că acolo s-a stabilit în anii 1800 străbunicul lui Johnny Răducanu, Petrea Şolcanu Creţu, cunoscut lăutar, nici la Ianca nu se ştie unde s-a născut Ion Teodorescu-Sion, însă numele lui este purtat de Casa de Cultură. Primarul George Fănel Chiriţă a precizat că atât cât au ştiut, s-au interesat să păstreze memoria personalităţilor născute în sat, pentru unele dintre ele înfiinţându-se case memoriale acolo unde s-a ştiut ceva, altele fiind doar amintite în cartea publicată în 2008, "Personalităţii ale lumii culturale şi ştiinţifice iancane interbelice şi contemporane".
Cea mai fericită situaţie am întâlnit-o la Gradiştea, unde s-a născut scriitorul Fănuş Neagu. Casa acestuia este îngrijită şi păzită de autorităţile locale, iar în curând va fi preluată de Consiliul Judeţean şi transformată în muzeu.
