Guvernul va permite ministerelor să depăşească în acest an plafoanele de cheltuieli cu salariile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Guvernul va permite ministerelor să depăşească în acest an plafoanele de cheltuieli cu salariile

"Completarea art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 103/2013, în sensul că pentru plata obligaţiilor restante din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului pot fi majorate şi cheltuielile de personal aprobate în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, prin derogare de la prevederile art. 6 lit a) şi c) şi art. 18 alin. (3) şi (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, precum şi ale art. 3 alin. (5) din Legea nr. 4/2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, cu modificările ulterioare. O astfel de măsură va conduce pe de o parte la evitarea de înregistrare de arierate în perioada imediat următoare, iar pe de altă parte la reducerea în anul 2014 a presiunilor asupra cheltuielilor de personal", se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.
Articolul 6 litera a din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare prevede că "soldul bugetului general consolidat şi cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca procent în produsul intern brut, nu pot depăşi plafoanele anuale stabilite în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară pentru primii 2 ani acoperiţi de aceasta", în timp ce litera c prevede: "cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori şi cheltuielile de personal, luând în considerare bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele instituţiilor autofinanţate, bugetele fondurilor speciale şi alte bugete componente, nu vor depăşi plafonul specificat in cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară pentru anul bugetar următor".
Noua prevedere încalcă şi prevederile articolului 18 care stabilesc limitele pentru soldul total de cheltuieli de personal.
La ultima rectificare, Executivul a aprobat o ordonanţă prin care a permis ca din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi pentru finanţarea unor cheltuieli aferente obligaţiilor de plată restante care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro