Handbalistele brăilene vor să păşească cu dreptul în 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Handbalistele brăilene vor să păşească cu dreptul în 2014

Astăzi, de la ora 18.00, HC Dunărea susţine în Sala Polivalentă primul meci oficial din 2014, adversara brăilencelor fiind penultima clasată, CSM Ploieşti. Ţinând cont de poziţiile ocupate în clasament gazdele pornesc cu prima şansă, însă antrenorul formaţiei de la Dunăre consideră că nu va fi o simplă formalitate pentru formaţia sa să se impună în acest joc. Partida dintre HC Dunărea şi CSM Ploieşti este arbitrată de bucureştenii Alexandru Blas şi Marius Ghiorghişan.

"HC Dunărea porneşte ca favorită, însă cu siguranţă nu va fi un meci uşor. Noi ne-am impus fără probleme în partidele de verificare, însă acum se va juca altfel, pentru că sunt puse în joc trei puncte şi fiecare dintre cele două combatante doreşte să pornească cu dreptul în acest an. Vom juca la victorie şi cu siguranţă că o vom obţine, ţinând cont şi de faptul că vom avea şi publicul brăilean de partea noastră", a declarat Viorel Alexandru.
Tot astăzi, în cadrul etapei a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, au loc alte două partide în care sunt implicate formaţii ce doresc să prindă turneul play off, CSM Cetate Deva - HC Zalău şi SCM Craiova - CSM Bucureşti.
Runda a debutat marţi cu două jocuri la fel de interesante, cu implicaţii la cei doi poli ai clasamentului, ASC Corona Braşov - HCM Roman şi Universitatea Neptun Constanţa - HCM Rm. Vâlcea şi se va încheia joi cu derby-ul "U" Jolidon Cluj - HCM Baia Mare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro