Helen Mirren, propriul hairstylist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Helen Mirren, propriul hairstylist

Actriţa britanică Helen Mirren a declarat, într-un interviu recent, că se tunde singură, deoarece nu reuşeşte să ajungă în mod regulat la coafor, chiar dacă, de cele mai multe ori, rezultatele sunt "mai degrabă dezastruoase".
Helen Mirren a precizat că nu reuşeşte să ajungă cel puţin o dată pe lună la coafor, motiv pentru care s-a tuns adeseori singură, chiar şi înaintea unor festivităţi de premiere importante, informează contactmusic.com, citat de mediafax.ro.
"Nu întotdeauna, dar, da, mă tund singură. Nu ajung la coafor o dată la şase săptămâni, prin urmare merg doar o dată pe an. Între timp, recurg la foarfecă şi încerc câte ceva, de obicei cu rezultate mai degrabă dezastruoase. Uneori, îmi tund părul chiar înainte de a trebui să fiu pe covorul roşu la vreun eveniment important", a declarat actriţa pentru revista Redbook.

Amuzată de unele evenimente

De asemenea, Helen Mirren a precizat că evenimentele de acest gen pot fi extrem de "amuzante", mai ales că acum se află într-o etapă a carierei în care se poate "bucura" pur şi simplu de ele.
"Da, este amuzant - este vorba despre un moment uimitor şi prostesc în care te laşi prins, apoi totul s-a terminat. Îmi place că, acum, nu mai am deloc emoţii. Pur şi simplu mă pot bucura de momentul respectiv", a adăugat actriţa.
În vârstă de 68 de ani, actriţa britanică Helen Mirren a primit de-a lungul unei bogate cariere în film, teatru şi televiziune numeroase distincţii importante, inclusiv câteva premii Emmy şi BAFTA. Mirren a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din "The Madness of King George", "Gosford Park" şi "The Last Station". Helen Mirren a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2003.
În februarie, actriţa britanică Helen Mirren a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie - Fellowship - la gala de decernare a premiilor acordate de British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), în semn de recunoaştere pentru contribuţia ei extraordinară adusă industriei cinematografice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro