HEMATURIA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HEMATURIA

Prezenţa sângelui în urină defineşte hematuria. În mod normal urina nu conţine sânge.!
Cancerul renal sau al vezicii urinare, litiaza aparatului urinar, infecţiile sunt câteva din cauzele în care hematuria este prezentă. Asocierea altor simptome, cum ar fi: durerea, creşterea frecvenţei urinărilor, poate fi sugestivă până la un punct pentru o posibilă cauză, dar nu trebuie absolutizată!
Hematuria asociată cu colica renală înseamnă de cele mai multe ori litiază dar poate fi dată şi de un cheag de sânge secundar sângerării unei tumori renale.
Litiaza vezicală este o cauză frecventă, mai ales în prezenţa infecţiei, dar şi o tumoră vezicală vezicală infiltrativă şi ulcerată este compatibilă cu hematuria şi infecţia.
Hipertrofia benignă a prostatei poate fi o altă cauză, dar în cancerul de prostată este mai frecventă şi mai specifică.
Dar cu siguranţă, cea mai periculoasă situaţie este cea a hematuriei unic simptom, silenţioase, intermitente. Caracterul ei capricios, cu pauze ce pot dura chiar luni, face ca mulţi pacienţi să o ignore, prezentarea la medic ajungând să se facă în stadii avansate ale bolii, cu asocierea frecventă a anemiei. Acest tip de hematurie trebuie privit, până la proba contrarie ca fiind secundară unei tumori renale sau vezicale!
Alte cauze de hematurie pot fi: traumatismele aparatului urinar, boala polichistică renală, tuberculoza aparatului urinar, necroza papilară, glomerulonefrita.
Prezenţa sângelui la nivelul aparatului urinar, în afara micţiunii, aceasta fiind reprezentată de: uretroragie (sânge la nivelul uretrei apărut spontan), şi hemospermie(sânge aparut în ejaculat), reprezintă de asemenea semne ce necesită consultul medicului.
Plecând de la decalogul hematuriei al regretatului Prof. Proca, mesajul acestui material este:
Hematuria este întotdeauna un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat, obligaţia pacientului fiind de se prezenta la medic!
Hematuria microscopică are aceeaşi semnificaţie ca şi cea macroscopică!
Tratamentul simptomatic al hematuriei poate deveni o gravă eroare, când se limitează la atât!

Dr. Grecu Anatoli
Medic primar urolog

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro