Hillary Clinton ar fi primit întrebări înaintea unei dezbateri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hillary Clinton ar fi primit întrebări înaintea unei dezbateri

Candidata democrată la alegerile prezidențiale din SUA, Hillary Clinton, a primit în avans indicii cu privire la întrebări care urmau să-i fie adresate înaintea a cel puțin unei dezbateri și a unei apariții la postul CNN în timp alegerilor primare, potrivit unui e-mail al campaniei sale electorale publicat luni de WikiLeaks.

 

Republicanul Donald Trump și-a acuzat în mai multe rânduri rivala că ar fi obținut întrebările înaintea dezbaterilor care au avut loc în prima jumătate a anului între Hillary Clinton și oponentul său la alegerile primare pentru desemnarea candidatului prezidențial, senatorul Bernie Sanders.

Însă nu au existat dovezi pentru aceste acuzații până când WikiLeaks a publicat luni un e-mail în care actuala șefă interimară a Comitetului Național Democrat (DNC, secretariatul partidului), Donna Brazile, informează stafful de campanie al lui Clinton în legătură cu una dintre întrebările care a fost în cele din urmă formulată într-o dezbatere organizată în martie.

„Una dintre întrebările care îi vor fi adresate mâine lui HRC (de la Hillary Rodham Clinton) vine de la o femeie cu urticarie”, a scris Donna Brazile într-un e-mail datat 5 martie, cu o zi înaintea dezbaterii pentru alegerile primare organizată de CNN la Flint (statul Michigan).

 

„Familia ei a suferit o intoxicație cu plumb (prezent în apa din Flint) și va întreba ce va face Hillary Clinton în calitate de președinte pentru a ajuta populația din Flint”, a adăugat Brazile în mesajul ei, adresat șefului de campanie a lui Clinton, John Podesta, ale cărui e-mailuri au fost piratate și sunt făcute publice de către WikiLeaks.

Agerpres notează că Donna Brazile era comentatoare a postului de televiziune CNN și se pare că, datorită faptului că lucra la acest post, a obținut informații despre respectiva întrebare, precum și despre altele pe care, într-un alt e-mail, promitea să i le trimită lui John Podesta înaintea unui interviu pe care postul CNN urma să-l realizeze cu cei doi aspiranți la nominalizarea democrată.

Postul CNN a anunțat luni că a întrerupt colaborarea cu Donna Brazile ca urmare a dezvăluirilor WikiLeaks și a transmis, într-un comunicat de presă, că nu i-a oferit niciodată acesteia „acces la niciuna dintre întrebări, material pregătitor, liste de asistenți sau informații de context”, înaintea vreuneia dintre dezbaterile din Clinton și Sanders.

Însă într-un alt e-mail dat publicității în această lună de WikiLeaks, Brazile o asigură pe directoarea de comunicare a lui Clinton, Jennifer Palmieri, că „uneori îmi dau în avans întrebările” și promite să mai trimită și altele.

Într-un alt mesaj trimis lui Palmieri, Brazile se declara îngrijorată de o întrebare care i-ar putea fi adresată a doua zi lui Clinton cu privire la abolirea pedepsei cu moartea în SUA.

De altfel, ziua următoare, Clinton a fost întrebată în legătură cu această temă, în timpul unei emisiuni la CNN.

Stafful de campanie al lui Clinton nu a făcut comentarii despre noile dezvăluiri. De altfel, ca regulă generală, stafful de campanie al candidatei democrate refuză să comenteze dezvăluirile făcute de WikiLeaks pe motiv că nu intenționează să confirme autenticitatea unor e-mailuri piratate.

Însă Donald Trump a reacționat la acest subiect, la un miting electoral desfășurat luni la Grand Rapids (Michigan), comentând că dezvăluirile despre Brazile sunt „chiar mai rele” decât avertizase el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro