Hoţi de şină de cale ferată, prinşi după aproape 3 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţi de şină de cale ferată, prinşi după aproape 3 ani

Pasajul de trecere la nivel cu calea ferată, din apropierea localităţii Drogu, luat cu asalt de indivizi puşi pe furat. Fapta a fost comisă în urmă cu aproape trei ani, însă poliţiştii nu au oprit cercetările. Zilele trecute, echipajele au dat de urma celor suspectaţi de furt, fiind vorba despre patru persoane.
Poliţişti de la Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Făurei au continuat cercetările în cauza privind furtul a patru componente metalice de protecţie, ce formau parapeţii de delimitare a gabaritului liniei de cale ferată, din zona pasajului de trecere la nivel cu calea ferată, din Drogu. Fapta a fost comisă în ziua de 2 septembrie 2013, iar până acum cei bănuiţi de furt au stat liniştiţi.
În ziua de 9 martie 2016, în urma autorizării efectuării unor percheziţii de către Judecătoria Făurei, la domiciliul lui Costel C. (48 de ani), din comuna Jirlău, au fost găsite două componente metalice dintre cele sustrase. De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că la comiterea faptei au mai participat şi Daniel B. (23 de ani), Ionuţ M. (23 de ani) şi Ştefan B. (42 de ani), toţi din comuna Jirlău. S-a stabilit că bărbatul de 42 de ani a folosit autoturismul personal pentru transportul componentelor metalice sustrase. Prejudiciul total cauzat este în valoare de aproape 3.000 lei. "Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru probarea întregii activităţi infracţionale a celor patru persoane", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro