Ianukovici nu mai este căutat prin Interpol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ianukovici nu mai este căutat prin Interpol

„Avocaţii lui Ianukovici au depus o plângere şi acesta este motivul pentru care notificarea roşie a fost retrasă de pe site-ul Interpolului", a explicat deputatul Anton Gheraşcenko. Ianukovici a fost destituit de către Rada Supremă (parlamentul ucrainean) în februarie 2014 după trei luni de proteste proeuropene împotriva regimului său, reprimate violent în Piaţa Independenţei din Kiev. Ulterior, el a fugit în Rusia. În Ucraina, Ianukovici este inculpat pentru „crime în masă","uzurparea puterii" şi „furt din proprietatea statului pe scară largă".
Potrivit fişei emise de Interpol, el este căutat pentru escrocherii financiare, „sustragere, deturnare sau conversie de bunuri prin practici frauduloase, comise pe scară largă sau în bandă organizată". Acum, notificarea roşie a fost retrasă şi „nu mai poate fi accesată în baza sa de date". Potrivit apărării, decizia arată că „acuzaţiile penale au fost parte din persecuţia politică lansată împotriva" fostului preşedinte. Astfel, Kievul va trebui să prezinte noi elemente pentru a dovedi temeinicia acuzaţiilor sale în faţa Interpolului sau în faţa unui tribunal din Lyon.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro