În sfârșit, am primit și eu facturile pe decembrie. Mari emoții am avut! Dar, înțelepciunea din vară s-a văzut acum. Facturi rezonabile, doar foarte puțin mai mari față de precedentele.
Bucuria este însă de moment, nu am făcut altceva decăt să amân dezastrul. Unul uriaș, în care vom fi cu toții iarna următoare, după ce vom ieși în totalitate de sub vechiul contract și vom da piept cu noile tarife. Înfiorător de mari. Pentru mine, de exemplu, am făcut o simulare, la prețul afișat azi și consumul din ultima lună, în ianuarie viitor, factura va fi de peste 3 ori mai mare. Nu vă lăsați impresionați de subvenție, prietenii noștri, care nu și-au rezolvat în vară birocrația cu contractul, față de 1.180 lei contravaloarea consumului efectiv, cu toată subvenția aplicată, au achitat 1.020 lei (ceva de genul).. Mare ajutor!!!! Adică, ce mi-e 10, ce mi-e 11...
E o problemă uriașă pentru majoritatea populației, nu mai vorbesc de familiile cu venituri mici, pentru care doar frigul și întunericul par acum soluția. Și nu e vorba doar de atât. Împovărate cu asemenea costuri, familiile acestea vor fi nevoite nu doar să închidă întrerupătorul/robinetul, ci și să restrângă sau chiar să renunțe la alte cheltuieli esențiale. Rate, medicamente, îmbrăcăminte, mâncare, fiecare renunțare de genul acesta atrăgând după sine alte și alte repercusiuni.
Dar nu doar consumatorii casnici vor fi afectați. Școlile și spitalele... Dumnezeule, când văd ce se întâmplă la Timișoara, am fiori pe șira spinării... câtă inconștiență, câtă corupție și nesimțire crasă, să lași atâta datorie să se rostogolească aproape 10 ani, plus ștergeri de restanțe extrem de generoase numai din pix, plus, plus ... Timișoara e doar un exemplu, Bucureștiul îi suflă în ceafă, dar asta a fost situația în toate fabricile de căldură din toate orașele, amintiți-vă de CET-ul nostru!
Instituțiile publice, de asemenea, vor fi afectate... văzusem pe rețele un comentariu la articolul nostru 100.000 lei, gazele la „Casa Albă“ : nu-i plâng pe ăștia că au bani! Serios?!
Și nu pot să închei lista fără a menționa antreprenorii. Ce reverberații vor avea în prețuri – TOATE – toate aceste scumpiri necugetate. Deja alimentele sunt scăpate de sub control.
Încotro? Evident, țările dezvoltate nu au doar salarii mai mari și sisteme de sprijin cu adevărat funcționale. Au și soluții – energia verde. La alții o fi o soluție. La noi, tot din propria experiență vă spun, e tipic românește: când sunt cuie, nu-i carton... Plus o birocrație ieșită din comun, o exigență nejustificată și o neseriozitate crasă. De două ori m-am apucat de dosar, de două ori am renunțat, poate a treia este cu noroc.
Cam așa stau lucrurile. Vorba unui clasic în viață, ”iarna nu-i ca vara!”.