"Bâlbâiala pesedistă probată în tentativa de schimbare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului reflectă modul de lucru al liderului PSD Victor Ponta, care prima dată vorbeşte şi după aceea gândeşte. Este de remarcat ura de care dă dovadă Ponta în relaţia cu anumiţi colegi de partid care, pe parcursul carierei politice, l-au sprijinit să ajungă într-o poziţie de vârf, colegi pe care acum, cu o mânie proletară, încearcă să-i reducă la tăcere", susţine Traian Igaş.
Democrat-liberalul crede că ostilitatea lui Ponta s-ar putea îndrepta şi asupra unor pesedişti care-l susţin în momentul de faţă. "Anticipez că următorul act de bărbăţie al lui Victor Ponta va fi o propunere de sancţionare a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, pe motiv că au întinat, prin declaraţiile lor, nobilele idealuri ale pesedismului", apreciază Igaş.