Imigranţii ar putea decide rămânerea Marii Britanii în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Imigranţii ar putea decide rămânerea Marii Britanii în UE

Miniştrii conservatori au fost abordaţi în privat de parlamentari eurosceptici care sunt îngrijoraţi că David Cameron ar putea da înapoi de la promisiunea făcută britanicilor de a le oferi un cuvânt de spus în ceea ce priveşte viitorul Marii Britanii în Europa deoarece el şi-ar dori ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană. Disputa are legătură cu registrul electoral care urmează să fie folosit la referendumul programat pentru sfârşitul lui 2017.
Guvernul a anunţat că va decide asupra celor care au drept de vot la plebiscit atunci când va publica Legea referendumului privind UE, aşteptată pentru următoarele luni. Parlamentarii conservatori care se opun rămânerii Marii Britanii în UE doresc ca la referendum să fie folosit registrul electoral utilizat pentru alegerile generale, la care să se adauge posibilitatea ca membrii Camerei Lorzilor să poată vota.
Însă ei se tem că executivul ar putea permite folosirea unui registru electoral distinct, folosit de pildă la alegerile pentru consiliile locale sau pentru Parlamentul European. Acest registru permite unui număr de 1,5 milioane de cetăţeni ai altor ţări din UE care trăiesc pe teritoriul Marii Britanii să voteze la alegerile locale şi europene.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro