Implicațiile politice din Germania, după atentatul din Berlin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Implicațiile politice din Germania, după atentatul din Berlin

Atacul de la Berlin vine într-un moment foarte delicat pe scena politică germană, mai ales pentru Angela Merkel. Cancelarul german era deja atacată din toate părţile pentru politica sa pro-imigraţie, iar anul viitor vor avea loc alegeri parlamentare. Partidele populiste şi extremiste, care critică politica de securitate şi de imigraţie a guvernului Merkel, profită de tensiunile şi nemulţumirile acumulate şi pot creşte în sondaje.

 

„Miza este ce se va întâmplă după alegeri. Pe acest fundal şi în perspectiva producerii unor noi atentate, scorul partidelor populiste şi extremiste va creşte. Doamna Merkel s-ar putea să nu câştige alegerile”, spune Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania.

În septembrie 2017 vor avea loc alegeri parlamentare şi, evident, primele semne împotriva cancelarului Merkel au venit dinspre extrema dreaptă, dinspre AFD. Un lider al acestui partid a postat pe Twitter chiar un mesaj în care a vorbit despre cancelarul terorii”, afirmă Robert Schwartz, jurnalist Deutsche Welle.

Zeci de susţinători ai acestei formaţiuni au demonstrat aseară în faţa sediului cancelariei din Berlin.

„Acest guvern trebuie să fie înlăturat prin vot, iar Europa trebuie să fie recreată. Deoarece nu mai poate merge în direcţia de acum. Politica ineficientă pentru imigraţie trebuie să fie oprită deoarece nu putem invita de bunăvoie terorismul în ţara noastră”, spune

Atacul de la Berlin a sporit securitatea la târgurile de Crăciun din toată Europa. Aceste obiective sunt vizate de terorişti cel puţin din 2000, când a fost dejucat un atentat asupra pieţei din Strasbourg.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro