La momentul respectiv, adică în data de 1 aprilie 2011, povestea cu Podul peste Dunăre a sunat ca o păcăleală de povestit la nepoţi. Uite că nu a fost nicio păcăleală, bre, căci guvernul portocaliu, tanti Elena Udrea şi domnu' Băsescu au decis să facă Podul peste Dunăre înaintea chinezilor invocaţi de ziarul Obiectiv, în ediţia din 1 aprilie 2011. Poate că suntem în urma bulgarilor, dar iată că le-am luat-o înainte chinezilor! Ceea ce, consultând ultimele analize de pe piaţa financiară, înseamnă că suntem lideri mondiali, că americanii ar trebui să se pună în genunchi în faţa noastră, ca să le acordăm clauza naţiunii celei mai favorizate.
Nu mă întrebaţi când anume va fi terminat Podul peste Dunăre, căci eu abia dacă ştiu când se va da primul târnăcop la acest proiect. Eu sper că acest lucru se va întâmpla în timpul vieţii noastre. Dar, ţinând cont că doamna Elena Udrea are şi ea un cuvânt de spus în această privinţă, cred că ar trebui să ne concentrăm atenţia asupra altor lucruri, care pot avea finalitate în următorii 200 de ani.
