Inspector de muncă urmărit penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inspector de muncă urmărit penal

Ofiţerii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual împotriva unui inspector de muncă de la Inspectoratul teritorial de Muncă (ITM) Brăila. Concret, Marius Pelelungă este cercetat penal pentru că, "în calitate de funcţionar public, la data de 30 octombrie 2008, a întocmit un proces-verbal de control şi unul de constatare şi sancţionare contravenţională pe numele administratorului unei societăţi comerciale din municipiu, fără a intra în contact cu reprezentanţii firmei pentru efectuarea controlului, consemnând, astfel, în acte date nereale. Prejudiciul creat este de 1.500 de lei, reprezentând valoarea amenzii", după cum a declarat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Pe de altă parte, surse din cadrul ITM au explicat că, în urma controlului se descoperise că firma administrată de cel care a formulat plângerea penală folosea la muncă o persoană fără forme de angajare, fiind consemnate dovezi clare în acest sens.
Contactată de reporterii "Obiectiv", conducerea ITM Brăila a precizat că a fost informată despre acest caz încă de la înregistrarea plângerii penale împotriva inspectorului de muncă, dar că aşteaptă finalizarea cercetărilor astfel încât, în funcţie de concluziile acesteia, să ia o decizie legată de propriul salariat. Inspectorul Marius Pelelungă este angajatul ITM Brăila încă de la înfiinţarea instituţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro