Interferon contrafăcut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Interferon contrafăcut

Unităţile farmaceutice din Brăila au fost alertate, ieri dimineaţă, prin poşta electronică, după ce în mai multe oraşe din ţară au fost depistate seringi contrafăcute ce ar fi trebuit să conţină un medicament împotriva hepatitei B şi C, pe bază de interferon, numit Pegasys. În loc de interferon, însă, în seringile în cauză s-a descoperit apă distilată şi/sau glucoză. Grav este că medicamentul contrafăcut poate trece unor neobservat şi vândut în farmacii pentru că ambalajul reproduce fidel originalul. Câte farmacii din Brăila au la vânzare astfel de produs (original sau posibil contrafacut), câte doze se vând de regulă în judeţul nostru, nu am putut afla. Şi asta pentru că şefii instituţiilor de sănătate din Brăila, care ar fi putut clarifica situaţia şi oferi informaţii cu privire la riscurile la care sunt supuşi bolnavii ce utilizează acest medicament, nu au putut fi contactaţi ori n-au vrut să comenteze. Să fim mai expliciţi, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Brăila - Bogdan Toader şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Gabriel Ciochină, nu au răspuns la telefon, iar preşedinta CJAS Brăila, dr. Camelia Nedelcu, nu a fost ieri în Brăila. Însă aceasta ne-a transmis printr-un subaltern că "ne va informa imediat ce va ajunge în oraş". Ei bine, orice instituţie care se respectă, trebuie să aibă şi un purtător de cuvânt, numai că cei de la Brăila, fie erau prin şedinţe sau comisii, fie nu au dorit să comenteze, recunoscând că sunt "în necunoştinţă de cauză".
De precizat că întreaga anchetă a pornit în urma unor sesizări din partea unor pacienţi.

Atenţie! Cutia medicamentului contrafăcut este foarte bine reprodusă

Lăsând la o parte această lipsă de transparenţă de care au dat dovadă şefii acestor instituţii şi asociaţii profesionale, care ar fi putut elimina cu un simplu telefon orice suspiciune legată de prezenţa acestui medicament contrafăcut în Brăila, pacienţilor le revine sarcina cea mai grea. Aceea de a fi cu ochii în patru şi de a verifica foarte bine cutia în care se găseşte medicamentul. Farmaciştii care au primit prin sistem alert fotografii cu diferenţa dintre produsul original şi cel care conţine doar apa distilată şi glucoză în loc de interferon, ne-au putut explica mai exact ce trebuie urmărit. "În primul rând, la deschiderea cutiei originale se va vedea un cod de bare şi un cod de culori cu albastru şi roşu. Seringa originală este din sticlă, iar seringa contrafăcută este albă şi din plastic. De asemenea, pistonul pe care apasă este roşu la medicamentul original şi negru sau alb la produsul contrafăcut. Este însă o problemă, cutia medicamentului contrafăcut este foarte bine reprodusă, nu-ţi dai seama decât dacă ridici căpăcelul din carton, mai clar doar dacă deschizi cutia. Altfel n-ai cum să vezi. Dacă vorbim de soluţia din interior, am înţeles că este ceva ineficient din punct de vedere terapeutic. Noi avem mereu stocuri de medicamente pentru că suntem în apropierea Spitalului Judeţean şi avem mereu aici cel puţin 20-30 de fiole. Sunt însă şi farmacii care se aprovizioneză cu acest medicament doar pe bază de reţetă. Acest tratament se administrează de regulă concomitent cu un alt medicament, aproape la fel de scump. Fiecare fiolă se administrează fix la 7 zile ", a declarat pentru "Obiectiv" farmacistul şef Ana Gureşoaie, de la Farmacia "Humana". Din fericire, administrarea acestui tratament nu prezintă un risc mortal, mai spun specialiştii. Aici problema ţine mai mult de costul medicamentulului, 975 lei, adică echivalentul unui salariu de medic rezident, care este în jur de 10 milioane lei vechi. Dacă tragem linie, vom afla că un pacient trebuie să scoată lunar din buzunar în jur de 50 de milioane lei vechi. O avere pentru mulţi dintre ei. "O reţetă pentru un pacient constă în jur de 50 de milioane lei vechi. Asta şi în funcţie de câte săptămâni prinde pacientul. Sunt luni mai scurte, când prind 4 fiole, sunt luni cu 5 fiole. Dacă medicamentul nu este bun sau din alte motive nu se poate administra la timp, acesta nu-şi mai face efectul şi trebuie reluat tot tratamentul", a mai explicat farmacista Ana Gureşoaie.

"Există riscul ca farmaciile din Brăila să fie aprovizionate cu acest medicament contrafăcut"

Informat la rândul său despre acest risc, farmacistul Ion Bobaru, de la Farmacia "Faltis", ne-a mărturisit că situaţia este destul de gravă, având în vedere că ambalajul medicamentului este foarte bine reprodus. "Există riscul ca farmaciile din Brăila să fie aprovizionate cu aceste medicament. Noi am primit de la furnizorul de medicamente nişte poze concludente cu medicamentul original şi cel falsificat. Am avut mai de mult acest medicament, recent nu l-am adus în farmacie. L-am comandat doar când am avut o reţetă. Nu toate farmaciile din Brăila se aprovizioneză cu acest Pegasys, pentru că are un anumit regim şi este foarte scump. Deci, am fost atenţionaţi să avem grijă cu aceste medicament contrafăcut, care prezintă anumite modificări la ambalare, dar neavând pe stoc, eu nu am ce să urmăresc", a precizat farmacistul .
Oficialii Agenţiei Naţionale a Medicamentului au declarat în presa centrală că seringi contrafăcute cu Pegasys au fost găsite până în momentul de faţă în trei farmacii din România - două în Piteşti şi una în judeţul Ialomiţa. Potrivit autorităţilor, în seringile contrafăcute există doar apă distilată şi glucoză, în loc de interferon, folosit ca tratament de pacienţii care suferă de hepatita B şi C şi unele forme de cancer. Aceste seringi sunt produse în Germania. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro