Invazie de biciclişti pe trotuarul bulevardului Dorobanţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Invazie de biciclişti pe trotuarul bulevardului Dorobanţilor

Rezultatul reabilitării bulevardului Dorobanţilor, lucrare care a costat zeci de milioane de euro, este departe de ceea ce au sperat brăilenii. E adevărat că partea carosabilă a scăpat de gropile şi denivelările din trecut, însă două aspecte vin să "faulteze" satisfacţia finalizării acestei investiţii: lipsa unor spaţii destinate parcării autoturismelor, subiect pe care cotidianul nostru l-a mai abordat, respectiv lipsa unei piste pentru biciclişti, o facilitate pe care orice municipalitate care se respectă încearcă să o includă pe arterele rutiere intrate în proces de modernizare. Pentru că nu există o pistă special amenajată, tot mai mulţi biciclişti preferă să circule pe trotuarul bulevardului Dorobanţilor, asta spre exasperarea pietonilor care tranzitează zona, dar mai ales a locatarilor blocurilor din jur. "Nu mai putem ieşi nici la cumpărături fără să trebuiască să ne ferim de biciclete. Pentru copiii mici este un adevărat pericol să se aventureze pe trotuar. Fiica mea a ieşit cu bebeluşul la plimbare, iar la un moment dat a trebuit să sară cu copilul pe spaţiul verde, ca să nu fie loviţi de o bicicletă", se plânge Constantin F., locatar al unui bloc de pe Dorobanţi, din zona Catedralei. Acesta a trimis pe adresa redacţiei şi câteva fotografii concludente.
Poliţiştii locali spun că nu au cum să îi sancţioneze pe bicicliştii care circulă pe trotuar. "Nu avem niciun temei legal. Nicio hotărâre de Consiliu Local Municipal nu specifică ceva despre acest aspect. Chiar dacă nu avem instrumentul sancţiunilor legale, noi am mai încercat să le atragem atenţia bicicliştilor să nu mai meargă pe trotuar, nu neapărat pe bulevardul Dorobanţilor ci şi în alte zone din municipiu. Ei spun că le e teamă să meargă pe carosabil, pentru că sunt prea multe maşini. Pe de altă parte, reclamă şi faptul că nu există piste pentru biciclete, spunând că dacă ar avea aşa ceva nu ar mai trebui să circule pe trotuar, printre pietoni", ne-a declarat Ciurea Seny, şeful Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro