Iohannis: Nu toate partidele sunt la fel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iohannis: Nu toate partidele sunt la fel

Președintele Klaus Iohannis le-a solicitat românilor să meargă la vot pe 5 iunie și a arătat că este important ca aceștia să analizeze din ce partid vin candidații, în contextul în care unele formațiuni „mimează" reforma internă. El nu a spus care sunt acele formațiuni.
„Uitați-vă bine la candidați și gândiți-vă dacă cel preferat de dvs. este un om integru, să nu fie certat cu legea. Uitați-vă bine dacă este un bun gospodar, fiindcă el va trebui să răspundă de gospodărirea localității în care trăiți. Uitați-vă la echipa pe care o are în spate. Uitați-vă la echipa de consilieri cu care vine. Uitați-vă dacă sunt oameni serioși. Uitați-vă la candidați și întrebați-i dacă cunosc problemele localității dvs., dacă vin cu soluții", i-a sfătuit Iohannis pe cei care intenționează să meargă la vot.
În opinia șefului statului, este important de văzut și din ce partid vin candidații. „Vor fi unii care vor încerca să vă spună că toate partidele sunt la fel. Nu este adevărat! Nu toți sunt la fel", a spus Iohannis. În sprijinul afirmației sale, șeful statului a adus un singur argument, amintind că, în urmă cu șase luni, a cerut partidelor politice să se reformeze. „Unii au luat-o foarte în serios, au început procesul de reformă internă. Alții mimează reforma", a arătat Iohannis, insistând ca românii nu doar să meargă la vot, ci și să se implice în campania electorală: „Urmăriți campania electorală, mergeți la adunările electorale, întrebați candidatul dvs. cum vede dezvoltarea localității, puneți întrebări incomode, evaluați-l, iar la sfârșit vă rog să mergeți la vot. Din patru în patru ani destinul localității dvs. este în votul dvs. Exercitați-vă acest vot!", a mai spus președintele.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro