Ioniţă a informat Parlamentul despre problemele Spitalului Judeţean Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ioniţă a informat Parlamentul despre problemele Spitalului Judeţean Brăila

• deputatul PNL Antoneta Ioniţă a emis, ieri, un comunicat de presă în care a anunţat că a luat cuvântul în plenul Parlamentului pentru a face publice problemele cu care se confruntă Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila • aceasta a vorbit despre faptul că nu de puţine ori au existat sincope în aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, unele dintre acestea chiar de importanţă vitală, iar preşedintele CJ Brăila aruncă vina pe şefii de secţie şi nu pe manager

 

Deputatul brăilean PNL Antoneta Ioniţă a adus la cunoştinţa plenului Parlamentului României problemele cu care se confruntă pacienţii şi personalul medical în judeţul nostru. Aceasta a emis, ieri, un comunicat de presă în care precizează că le-a vorbit colegilor parlamentari despre faptul că nu de puţine ori la Spitalul Judeţean Brăila au existat sincope în aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, unele dintre acestea fiind chiar de importanţă vitală. Mai mult, Ioniţă a precizat că a dorit să îşi informeze colegii şi despre faptul că preşedintele CJ Brăila PSD-istul Francisk Chiriac încearcă să arunce vina în urma acestei situaţii, doar pe şefii de secţie, făcând scut pentru managerul unităţii Delia Râşnoveanu.

“Criza din spitalele brăilene a atins din nou dimensiuni pe care nu le mai credeam posibile. Nu trebuie să fii economist să înţelegi că vorbim despre o  subfinanţare a sistemului, în condiţiile în care 80% din buget reprezintă salariile personalului medical. În plus, finanţarea spitalelor prin intermediul consiliilor judeţene duce la o politizare excesivă a managementului sanitar şi la situaţii de-a dreptul groteşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, care a deţinut pasager o funcţie de conducere chiar în Ministerul Sănătăţii şi se presupune că ar trebui să cunoască problemele sistemului, îi ceartă public pe şefii de secţie, pentru criza din spitale. Nu pe managerii care gestionează prost fondurile, dacă acestea au fost cumva alocate”, a declarat Ioniţă, revoltată.

Parlamentarul brăilean consideră că nu este normal ca în loc de consultaţii, medicii şi asistentele să fie nevoiţi acum să dea explicaţii. Ioniţă a punctat că aceştia le explică pacienţilor de ce trebuie să-şi aducă de acasă medicamente, mâncare şi pijamale, iar cei care ar trebui, de fapt, să dea explicaţii pentru situaţia critică a spitalelor aruncă pe umerii medicilor vina pentru crizele care se ţin lanţ în sistem.

“Din păcate, în An Centenar, constatăm că România ocupă, pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria sau Albania. Suntem pe ultimul loc la drepturile şi informarea pacienţilor, la timpii de aşteptare pentru consultaţii şi tratament, la rezultatele tratamentelor, la gama de servicii oferite, la prevenţie şi farmaceutice. În aceste condiţii, la Brăila şi oriunde în România, calitatea în sănătate rămâne o poveste pe care actualii guvernanţi o spun pe la emisiunile de televiziune. În realitate, în sistemul sanitar românesc este criză, subfinanţare şi dispreţ faţă de pacienţi!”, a conchis deputatul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro