Istoria Prefecturii Brăila, de la Gheorghi la Vasilica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Istoria Prefecturii Brăila, de la Gheorghi la Vasilica

 Dacă atâta i-a dus capul pe părinţii lor atunci când s-au dus să îi declare drept nou-născuţi, la Starea Civilă, nu poţi să te iei de bietul om că are un nume cretin de amuzant, căci asta ar însemna să îl bagi încă o dată cu capul la fund în butoiul plin cu rahat. 

Eu nu mi-am propus să fac mişto acum nici de fostul prefect al Brăilei, Gheorghi Obreja, şi nici de Vasilica Vîlcu, care se aude că va fi viitorul prefect al Brăilei, pe marginea prenumelor pe care le poartă în buletin. Dar nu pot să nu constat că Prefectura Brăila, altfel o instituţie care se vrea a fi onorabilă, cu ştaif, care să vegheze într-adevăr la respectarea legii în teritoriu, aşadar această instituţie a încăput în ultimii ani, la Brăila, pe mâna unor Gheorghi, Vasilica şi Dănuţ. Bre, mă simt de parcă aş asista la un spectacol de stand-up comedy, unde toată lumea ia în băşcălie funcţia de prefect al Brăilei. Şi nu ar fi nicio problemă dacă am fi cu toţii spectatori la un şou de stand-up comedy. Beleaua este că la un spectacol de stand-up comedy dai bani din buzunarul tău ca să râzi, să te hlizeşti, să te simţi bine, pe când în spectacolul de comedie care se tot joacă de vreun an la Prefectura Brăila noi dăm cu toţii bani ca să râdă alţii de noi. Altfel spus, suntem luaţi de proşti.
După trista experienţă cu Obreja, care chiar că a fost Gheorghi ca prefect, rămânând înzăpezit în timpul unei operaţiuni de deszăpezire, mă aşteptam ca ăştia de la PC Brăila să aibă ceva mai multă minte, să realizeze ridicolul situaţiei prin care tocmai au trecut şi să vină cu o propunere de prefect care măcar să nu fie subiect pentru alte bancuri şi caterinci. Iar ăştia de la PC Brăila, despre care am ajuns să cred că se trag din neamul lui Bulă, ies pe piaţă cu o doamnă care se numeşte Vasilica. Poate că d-na Vasilica Vîlcu (deşi nu a auzit nimeni de ea până acum) este o profesionistă, acel gen de femeie pentru care s-a inventat funcţia de prefect. De acord, dar după ce te-ai ars cu Gheorghi, tu vii să îţi speli ruşinea cu Vasilica?
Bă, nici dacă eram cel mai prost cofetar din sud-estul Europei, nici dacă mă numeam Dănuţ nu făceam o astfel de mutare aproape sinucigaşă în plan politic, care să mă expună miştocărelilor cârcotaşilor. Să fim optimişti, însă, căci după Vasilica ar putea urma Penelopa, Perseida sau, mai ştii?, însuşi Nicuşor de la Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro