Istorie, dosare si tratate, si ... noi! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Istorie, dosare si tratate, si ... noi!

Dupa cum spuneam, zilele precedente, aceasta Uniune Europeana este o persoana simandicoasa, care, dupa un inceput modest, dar avind mari vise si sperante uriase, a reusit sa isi atraga adepti din toate statele Europei. Satui de razboaie si conflicte, foarte curind realizind implicatiile financiare ale acestor involutii economice reprezentate de conflagratiile din ce in ce mai periculoase pentru insasi existenta umana pe glob, statele europene au inceput, treptat, sa adere si sa se integreze in nou aparuta Comunitate Europena. Statele europene au fost in stare sa treaca peste istoria comuna razboinica si sa puna in prim-plan, comunitatea culturala si de civilizatie. Caci dincolo de cele citeva imperii, zeci de regate, sute de principate sau state-natiune, care s-au framintat, vreme de secole, pe aceste paminturi, Europa a pastrat elemente comune in traditie, limba, credinta, organizare politica si, mai ales, cultura. Intr-o Europa infrinta de un razboi pustiitor, in care razboiul ideologiilor continua, transformind batrinul continent intr-un cimp de antrenament ideologic, politic si militar al noilor maestrii de ceremonii, SUA si URSS, statele europene atit cele invingatoare, cit si cele invinse, trebuia sa cada la pace, epuizate, obosite de a mai cauta revansa. Cu scopul de a asigura securitatea Europei de vest, se semneaza Tratatul Atlanticului de Nord - NATO si ia fiinta ceea ce numim noi astazi, ca Uniunea Europeana. De acum va incepe sirul concurentei, uneori chiar si neloiale, intre Franta si Marea Britanie, respectiv intre metoda interguvernamentala si cea supranationala, care se sicaneaza si se completeaza si astazi in constructia europeana. Si pentru ca vrei nu vrei, in fiecare seara, comentatorii politici ne inunda spatiul linistit al caminului, cu fitele de bon-ton ale zilei cum ar fi integrare si aderare, "acquis comunitar" sau "valori comune europene", ar fi bine sa incercam sa coborim acesti termeni de pe piedestalul lor tehnico-diplomatic-european si sa vedem ce se ascunde in spatele lor. Despre ce este vorba, la urma urmei, atunci cind spunem "documente de pozitie"¹? Pentru integrarea Romaniei sau a oricarui alt stat european doritor, in Uniunea Europeana, este necesar semnarea unui tratat de aderare. Acest tratat reprezinta rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole de negociere. Documentele de pozitie sunt acele documente oficiale, prin care o tara isi prezinta pozitia fata de fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere, in care este impartit, din ratiuni metodologice, acquisul comunitar. Sa detaliem in continuare! Acquisul comunitar este un termen compus, el in sine, reprezentind un intreg ansamblu, complex si complicat de tratate, directive si acorduri, dupa cum urmeaza: Tratatele instituind Comunitatea Europeana si Uniunea Europeana, multe directive, regulamente si decizii, dar si acorduri internationale la care Uniunea Europeana este parte, plus o cantitate impresionanta de documente care formeaza jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene. La redactarea documentelor de pozitie se ajunge in urma intocmirii unui dosar, de fundamentare, pentru care fiecare institutie a administratiei publice isi elaboreaza propria contributie. Odata elaborate, aprobate, avizate sau parafate, documentele de pozitie si dosarele de fundamentare sunt supuse aprobarii Guvernului. Iar, Guvernul, in intelepciunea sa si, mai ales conform Constitutiei Romaniei, poate avea consultari cu comisiile parlamentare relevante pentru fiecare capitol de negocieri. Chiar daca poate parea ciudat la prima vedere, aderarea noastra mai tirzie decit a celor zece state estice vecine aduce o noutate atit institutionala, cit si politica: vom adera nu numai la Uniunea Europeana, ca pina acum, ci si la tratatul de Instituire a Constitutiei pentru Europa! Astfel, vor fi redactate doua acte: Actul de Aderare si Protocolul de Aderare, care vor intra in vigoare alternativ, in functie de intrarea in vigoare a Tratatului de Instituire a Constitutiei pentru Europa! Cu toate aceste tratate, acorduri, dosare si negocieri, am putea spune, chiar in ciuda lor, integrarea fiecarui cetatean roman, fie el brailean sau chiar galatean, in Uniunea Europeana, depinde de fiecare dintre noi! Cind vom fi constienti ca suntem europeni, atunci cu adevarat vom fi fost europeni, cu o secunda mai devreme!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro