Astfel, pe data de 19 septembrie, angajaţii localului au anunţat la Poliţie că un bărbat se manifestă violent în restaurant şi refuză să părăsească incinta. La local, poliţiştii l-au identificat pe "Romică" care a fost imobilizat şi condus la sediul inspectoratului, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta, la ora 6.00, pe fondul consumului de alcool a provocat scandal certându-se cu un alt membru al grupării, Mihai Tănase, zis "Buc". Nervos, Bogăţeanu a început să devasteze localul, aruncând cu sticle şi pahare în stânga şi în dreapta şi distrugând mese şi scaune. Cum Bogăţeanu fusese liberat provizoriu sub control judiciar din anul 2006, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă. A doua zi, liderul grupării "Caţali" a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, solicitându-se şi revocarea măsurii de liberare provizorie sub control judiciar. Având în vedere antecedentele, instanţa a emis pe numele lui mandat de arestare pentru primele 29 de zile. Ulterior, procurorii au solicitat menţinerea arestării preventive, iar cererea lor a fost admisă.
