Kinder a câştigat cea de-a şaptea ediţie a Trofeului “Buzăul Sportiv” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Kinder a câştigat cea de-a şaptea ediţie a Trofeului “Buzăul Sportiv”

• Lucian Buriu a fost desemnat drept cel mai bun portar • turneul a fost rezervat copiilor născuţi în 2010 

 

Formaţia pregătită de Costel Roşu, Kinder Brăila, a câştigat ediţia a VII-a a Trofeului “Buzăul Sportiv”, competiţie rezervată  copiilor născuţi în 2010 şi mai mici. În afară de premiul oferit câştigătoarei, Kinder a mai primit şi un premiu special,  Lucian Buriu fiind desemnat drept cel mai bun portar al turneului.

În grupă, Kinder a avut patru adversare din Buzău. În primul meci, formaţia brăileană a trecut cu 2-1 de Metalul Buzău, pentru învingători marcând Darius Bogdan şi Sebastian Necula, iar în cel de-al doilea a dispus la scor, 4-1, de Galactic Buzău, golurile fiind semnate de Darius Bogdan 2, Alexandru Trifan şi Sebastian Necula.

Kinder a câştigat cu 5-3 cel de-al treilea meci din grupă, cel cu LPS2 Buzău. Au marcat Alexandru Trifan 2, Sebastian Necula 2 şi Darius Bogdan, iar în ultimul joc a remizat, 5-5, cu Viitorul Buzău, pentru formaţia pregătită de fostul golgeter al Daciei Unirea, Costel Roşu, înscriind Alexandru Trifan 2, George Manta 2 şi Sebastian Necula.

Echipa brăileană a încheiat meciurile din grupă pe primul loc, cu 10 puncte, iar pe locul al doilea s-a clasat Viitorul Buzău cu 7 puncte.

În sferturi, Kinder a trecut lejer, 4-2 de SCM Bacău. Pentru învingători au marcat Darius Bogdan 2, Sebastian Necula şi Alexandru Trifan. La fel de categoric, 4-1, a câştigat şi semifinala cu Victoria Tulcea. Golurile marcate în penultimul act al turneului de echipa brăileană au fost semnate de George Manta 2, Sebastian Necula 2 şi Alexandru Trifan.

Demonstrând forma foarte bună pe care au prins-o la Buzău, jucătorii echipei brăilene au câştigat fără emoţii şi la scor, 5-0, finala cu LPS Buzău, au înscris Alexandru Trifan 2, George Manta 2 şi Sebastian Necula.

“Îi felicit pe jucători pentru evoluţiile de la Buzău unde, cu o singură excepţie, egalul cu Viitorul Buzău, au câştigat pe linie şi bineânţeles că prestaţiile lor le-au permis să se claseze pe locul întâi. Buriu a fost desemnat portarul turneului. Consider că am făcut o frumoasă propagandă fotbalului brăilean”, ne-a declarat Cosatel Roşu.

Lotul echipei Kinder Brăila: Lucian Buriu, Rareş Coman, Yanis Duţu, Darius Roşu, George Manta, Darius Bogdan, David Ilie, Sebastian Necula, Radu Cîrstei, Bogdan Gurgu, Alexandru Trifan,

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro