Klaus Iohannis a promulgat legea privind pensiile parlamentarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Klaus Iohannis a promulgat legea privind pensiile parlamentarilor

Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului anunţase că nu va recurge la acest instrument constituţional.

Marţi, 15 decembrie, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.

Parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei, cuantumul fiind de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.

Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.

Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind însă trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.

În luna septembrie, comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi

Ulterior, proiectul a mai trecut printr-o fază de modificări, stabilindu-se că de pensiile speciale nu vor putea beneficia cei care nu au încheiat cel puţin un mandat. Mai mult, vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.

Comisia de Statut a introdus şi alte infrancţiuni pentru care deputaţii şi senatorii, dacă au fost condamnaţi, nu vor beneficia de pensii speciale, şi anume pentru infracţiunile prevăzute la art. 254 - 257, adică pentru ultraj, tulburarea de posesie, distrugere calificată, distrugere în culpă.

Comisia de Statut a analizat cererea de reexaminare, fără a ţine cont de mare parte din recomandările şefului statului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro