Fast-food-ul "La Grecu" din piaţa Concordiei a fost pe punctul de a fi cuprins de flăcări, ieri, după ce tubulatura de evacuare a fumului a luat foc. Incidentul s-a produs în jurul orei 10.50, iar angajaţii au dat imediat alarma, solicitând ajutorul pompierilor. Detaşamentului 1 de Pompieri a ajuns în scurt timp la faţa locului, reuşind să neutralizeze focul înainte ca acesta să se extindă. S-a constatat că flăcările au izbucnit din cauza grăsimii necurăţate de pe tubulatura de evacuare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pagubele au fost minime, degradându-se doar instalaţia de gătit şi circa doi metri pătraţi de plafon.
