La "Paris" după prostituate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La "Paris" după prostituate

* singura picată în plasă a fost o tânără de la ţară, prinsă cu doi juni din Galaţi * nici comisarii gărzii nu se pot lăuda cu o captură mai consistentă: câţiva leuţi la negru, cel mult * acţiunea, bună în principiu, va continua, dar sunt slabe speranţe că va da vreun rezultat, câtă vreme toate hotelurile "cu felinar roşu" din zonă sunt deja în alertă *

Joi seară, clienţii hotelului "Paris" de pe strada Braşoveni au fost deranjaţi de poliţişti, care au pornit în căutarea urmăriţilor şi în descoperirea locurilor în care prostituatele îşi duc clienţii. Mergând din uşă în uşă, oamenii legii au descoperit într-una dintre camerele hotelului o brăileancă de 19 ani, însoţită de doi tineri din Galaţi, care a recunoscut că practica prostituţia. În plus, poliţiştii au depistat în incinta unităţii mai multe persoane ce nu aveau asupra lor actele de identitate, două dintre ele având, totuşi, întocmite fişe de cazare.

20hotel1Acţiunea de joi a fost desfăşurată de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigare a Fraudelor şi ai Poliţiei Municipiului Brăila, sprijiniţi de doi reprezentanţi ai Gărzii Financiare - Secţia Brăila. Aceştia au acţionat în incinta unităţii hoteliere cu scopul descoperirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală, identificării persoanelor care întreţin relaţii sexuale contra unor sume de bani, precum şi pentru prinderea persoanelor urmărite în temei legal sau căutate în cauze penale. În acest context, echipa operativă a luat la verificat fiecare cameră a hotelului şi a găsit în total 7 persoane care, deşi erau cazate acolo, nu deţineau documente de identitate. Două dintre ele aveau chiar întocmite fişe de cazare. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei în vederea identificării şi clarificării situaţiei lor. Într-o altă cameră poliţiştii au descoperit-o pe Ionela D., din comuna Tichileşti, care era cazată în hotel împreună cu doi tineri gălăţeni. Verificările poliţiştilor au stabilit că fata intenţiona să întreţină raporturi sexuale cu cei doi, pentru a obţine foloase materiale. Din acest motiv ea a fost amendată cu 500 de lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. În plus, cu ocazia controlului efectuat pe linia modului de respectare a prevederilor privind accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice, recepţionera le-a prezentat ofiţerilor de investigare a fraudelor 11 fişe de anunţare a sosirii şi plecării, datate 18 februarie 2010. Aceasta nu le-a putut prezenta însă copiile tuturor fişelor arhivate, aşa cum prevede legislaţia în domeniu, motivând că le predă zilnic contabilei hotelului. "Cu privire la acest aspect urmează să se efectueze verificări şi să se ia măsurile legale care se impun. Totodată, comisarii de la Garda Financiară au verificat încasările prin casă de marcat fiscalizată, confruntându-le cu monetarul existent şi au constatat diferenţe, în sensul că o anumită sumă de bani nu era evidenţiată în casa de marcat. Urmează ca în cauză să fie definitivate verificările şi să fie comunicate măsurile aplicate", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. Sursa citată a adăugat că acţiunile de acest gen vor continua şi în următoarea perioadă. De altfel, o razie cu această tematică nu s-a mai desfăşurat de multă vreme în Brăila.

Conducerea societăţii care administrează hotelul "Paris" ne-a confirmat faptul că unitatea a fost vizitată de poliţişti, însă a explicat că descinderea nu a vizat activitatea societăţii sau a hotelului, ci a vizat persoanele urmărite general. "În ceea ce mă priveşte am colaborat cu această echipă, care nu a găsit în incintă nicio persoană urmărită", a declarat Puica Zaharia, patroana hotelului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro