La plimbare prin capitala Austriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La plimbare prin capitala Austriei

Capitala Austriei, un punct de mare atracţie turistică, aşteaptă să primească un număr considerabil sporit de vizitatori în această săptămână, când va găzdui cea de-a 60-a ediţie a concursului de muzică Eurovision.
Cu un aspect proaspăt, datorat renovărilor şi amenajărilor efectuate cu acest prilej, cu o agendă culturală încărcată de evenimente, precum şi cu clasicele sale comori de arhitectură, Viena nu va da nimănui ocazia să se plictisească în aşteptarea concertelor din semifinalele competiţiei sau a marelui spectacol de gală. Iar nenumăratele sale restaurante, baruri, cafenele şi cluburi vor avea o contribuţie considerabilă în acest sens.

Restaurantul Motto am Fluss

Cei dornici să se bucure de farmecul Vienei „by night", o plimbare pe Dunăre, pe Donaukanal, ale cărei maluri au devenit un nou centru al vieţii marelui oraş este alegerea perfectă. Cu noile sale debarcadere, din care pleacă la fiecare 75 de minute ambarcaţiuni care fac legătura între Viena şi Bratislava - aşa-numitele Twin City Liners, această cale fluvială a modificat într-o anumită măsură atât arhitectura, cât şi stilul de viaţă al capitalei austriece. Într-o clădire inaugurată în 2010, din portul Wien City, se găseşte restaurantul Motto am Fluss, un reper pentru cei interesaţi de gastronomie, dar şi de lumea mondenă din Viena. Nu departe, se află Sauna Frisco, binecunoscută publicului gay, împreună cu uriaşa Kaiserbründl, care se recomandă ca fiind „probabil, cea mai frumoasă saună pentru bărbaţi din lume". Frecventată şi de Ludwig Viktor, fratele mai mic al ultraconservatorului împărat austro-ungar Franz Josef, extrem de eleganta clădire a băii publice are patru etaje, cuprinde un restaurant, oferă numeroase servicii gen spa şi are atât o intrare foarte vizibilă, cât şi una mult mai discretă.

Caracterul tolerant al oraşului

Deşi nu duce lipsă de clienţi, se poate anticipa că, în perioada următoare, la Kaiserbründl va fi mai aglomerat decât de obicei, având în vedere că, în mod tradiţional, la concursul Eurovision merg să asiste mulţi membri ai comunităţilor de homosexuali. Atente cu acest aspect şi insistând asupra caracterului tolerant al oraşului lor, autorităţile din Viena au anunţat, de multă vreme, că se vor preocupa ca toată lumea să se simtă bine, inclusiv cei din diferite minorităţi sexuale. S-au ţinut de cuvânt, una dintre dovezi fiind modificarea multor semafoare, care nu mai afişează pentru pietoni uzuala siluetă a unei singure persoane, ci pictograme cu cupluri hetero şi homosexuale.

Pe Gumpendorfer Straße

Viena este renumită şi pentru muzica sa, dar nu numai cea clasică sau de operă. De exemplu, clubFlex este recunoscut printre cele mai bune pe plan internaţional din lume datorită sistemului său de sonorizare sofisticat şi vedetelor muzicii alternative care sunt invitate să concerteze acolo. Gumpendorfer Straße este o altă zonă care merită vizitată. Situată în apropierea Cartierului Muzelor, această stradă secundară, gri şi puţin frecventată cu ani în urmă, este un veritabil fenomen. Întinerită total prin barurile şi cluburile înfiinţate în clădirile sale, a devenit un loc de neratat nu numai pentru localnici, ci şi pentru cei în trecere prin Viena. Café Sperl, care se găseşte acolo, este una dintre cele mai frumoase cafenele din capitala austriacă, dotată cu vechi mese de biliard care încă se mai folosesc, If Dogs Run Free este un bar de cocteluri foarte bine cotat la ora actuală, iar Phil oferă posibilitatea de a combina o cafea cu relaxarea pe câte o canapea din anii 1950-1970, care este de vânzare. Cinematograful Top Kino este şi un bun restaurant, menţionează „ABC", sugerând, totodată că, pentru o masă de inspiraţie asiatică, se poate alege unul din restuarantele din zonă, cum ar fi ShanghaiTan şi Ramien.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro