La un pas de o nenorocire! Uşile unui autobuz s-au deschis în mers, iar un călător a căzut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La un pas de o nenorocire! Uşile unui autobuz s-au deschis în mers, iar un călător a căzut

• potrivit directorului “Braicar”, la o primă analiză, incidentul s-a petrecut în urma unei greşeli involuntare a şoferului, care a apăsat pe butonul de deschidere a uşii • în urmă cu trei săptămâni, un alt eveniment se putea termina tragic, atunci când roata unui autobuz a “zburat” în timpul mersului

 

“Braicar” se află din nou în centrul unui eveniment ce se putea termina tragic. Este vorba despre un incident petrecut ieri dimineaţă, când uşile unui autobuz s-au deschis în timpul mersului, iar un bărbat a căzut din vehicul. Episodul s-a petrecut într-un autobuz pe circula pe linia 4, în momentul în care şoferul a luat o curbă în zona Colegiului “Bălcescu”. Din fericire, conducătorul auto nu avea viteză şi bărbatul  s-ar fi ridicat în urma căzăturii şi ar fi plecat pe picioarele lui. Potrivit unor surse, incidentul ar fi fost cauzat de starea tehnică defectuoasă a autobuzului, maşina fiind una veche.

Şoferul “Branicar” a fost la Poliţie pentru a sesiza acest episod. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilostest, rezultatele arătând că nu a consumat băuturi alcoolice.

Contact de redactorii “Obiectiv”, directorul “Braicar”, Cornel Săndulescu, a declarat că incidentul s-a produs din cauza unei greşeli involuntare a şoferului, care a apăsat butonul de deschidere a uşilor, însă cercetările continuă.

“Evenimentul este în analiză. Din informaţiile primite la ora când s-a întâmplat credem că a fost o acţionare involuntară a şoferului a butoanelor de comandă ale uşilor, fără să aibă poziţia de asigurare. Credem că din greşeală a apăsat pentru că nu este un lucru care se poate întâmpla vizavi de comanda de închis-deschis uşa. Vom mai analiza însă şi alte lucruri. Dar nu a existat vreo problemă tehnică legată de comenzi. Autobuzul a fost retras, i s-a făcut o verificare şi a rulat din nou fără probleme”, a spus Săndulescu.

Întrebat cât de des se face revizia tehnică a autobuzelor din parcul auto, directorul “Braicar” ne-a declarat că se fac controale periodice, aşa cum este recomandat de constructorul maşinilor, iar din 6 în 6 luni se face inspecţia tehnică.

Reamintim că în urmă cu circa trei săptămâni s-a produs un alt eveniment periculos pentru călători. Pe 13 februarie, roata unui autobuz s-a rupt în timpul mersului, la acel moment în autobuz fiind 10 călători. Din fericire, şoseaua era liberă, iar autobuzul nu avea viteză, astfel că şoferul a putut încetini imediat, iar roata “buclucaşă” s-a oprit în mijlocul drumului fără să provoace probleme altor participanţi la trafic. Întregul incident a fost surprins de o cameră de supraveghere, dar şi de un brăilean care se afla întâmplător la acea oră în zonă.

Din comentariile postate la cele două clipuri video, se pare că roata s-a rupt din cauza suprasolicitării autobuzelor, în sensul că, pe fondul numărului insuficient de vehicule din parcul Braicar, maşinile care ies în traseu sunt în permanenţă arhipline, cu mult peste limita de călători prevăzută în normele de exploatare.

Deşi în ultimii doi ani s-au cumpărat peste 50 de autobuze noi, în prezent 40% din flota Braicar reprezintă vehicule vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro