Era un vin tare, puternic alcoolizat, o singură sticlă putând dovedi lejer doi adulţi bine mâncaţi. La ani distanţă, iată că şi Lacrima lui Varujan s-a dovedit a fi cel puţin la fel de tare, căci l-a scăpat pe "proprietar", este vorba despre senatorul Varujan Vosganian, de urmărirea penală. Când l-au văzut în ce hal plânge la tribuna Senatului, cum varsă el o lacrimă în susţinerea nevinovăţiei sale, colegii senatori au votat pentru neînceperea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian. Altfel spus, colegii lui Varujan Vosganian au făcut scut apărându-l pe acesta în faţa procurorilor.
Nu are rost să intrăm acum adânc în cazul Vosganian. Cred însă că este indicat să facem o paralelă între halul deplorabil în care s-a prezentat Vosganian şi modul în care a înţeles o femeie (Elena Udrea) să accepte faptul că are de dat răspunsuri în faţa justiţiei. În timp ce Vosganian a făcut înpamperşi şi a chişat ochii ca o piţipoancă, tanti Elena Udrea, aşa antipatică cum este ea, s-a ţinut tare pe tocuri, deşi nu am văzut să aibă vreun atu în mânecă, care să îi asigure liniştea. Mă mir cum de mai are curaj Varujan Vosganian să mai meargă acasă la nevastă, după ce a dovedit că este o plângăcioasă mică, care suferă ca o mademoazelă din cauza procurorilor răi, procurori care, ca dracu, nu mai sunt ai lui Băsescu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.